În cadrul unui mic-dejun informativ organizat de forumul economic Nueva Economía Forum, Mas a reiterat faptul că "Catalonia are nevoie de un stat, că necesită instrumentul unui stat", pe care, dacă ansamblul Spaniei nu-l poate accepta, va trebui să-l "rezolve într-o formă pacifică şi strict europeană" şi a subliniat oportunitatea de a se produce o "consultare autorizată din partea instituţiilor statului" pentru a cunoaşte poziţia majoritară a poporului catalan.
Mas a refuzat să semnaleze un calendar sau o foaie de parcurs.
A spus că există întrebări cu privire la acest subiect care nu pot fi soluţionate acum, că "aceasta este o mişcare – tranziţia naţională catalană". Mas a declarat că săptămâna viitoare, în cadrul întâlnirii sale cu şeful Guvernului central, Mariano Rajoy, va susţine pactul fiscal în forma în care l-a cerut Parlamentul catalan şi de aici "se va vedea" un drum care trece prin concertarea economică şi suveranitatea fiscală.
În cazul unei eşuări în pretinsa negociere a acestui pact fiscal, preşedintele catalan a menţionat că nu elimină posibilitatea unei anticipări a alegerilor, deşi a clarificat faptul că pentru moment – a spus – "nu am în vedere anticiparea lor".
"Sunt vremuri de care trebuie să profităm, ne aflăm într-un moment atât de diferit de altele, atât de excepţional… încât cred că guvernanţii trebuie să acţioneze în aşa mod încât să nu se poată interpreta că în acest moment câştigă timp pentru a rămâne într-o poziţie mai comodă", a opinat Mas care şi-a susţinut poziţia spunând că "ceea ce nu poate face un guvernant este să taie aripile iluziei unui popor".
Comisia Europeană a dat asigurări că dacă o regiune îşi declară independenţa faţă de un stat european, va înceta în mod automat să mai facă parte din Uniunea Europeană şi va trebui să-şi negocieze din nou aderarea cu Bruxelles-ul.
"Dacă doreşte să solicite să devină un stat membru, trebuie să respecte tratatele europene referitoare la acest statut", a asigurat Oliver Bailly, purtătorul de cuvânt al Executivului Comunitar, în răspunsul la o întrebare referitoare la aspiraţiile suverane exprimate de mai mulţi lideri ai acestei comunităţi. "Noua ţară nu ar face parte din Uniunea Europeană până în momentul în care îşi va oficializa integrarea", a adăugat.
Ar fi un proces care ar trebui să se realizeze în doi paşi. Declaraţia de independenţă ar trebui să se negocieze mai întâi "conform normelor internaţionale" şi, doar ulterior, noua naţiune ar putea începe negocierile cu cei 27 de membri, pentru a face din nou parte din Uniunea Europeană.
Surse comunitare asigură că, în cazul Cataloniei, procesul ar putea fi mai rapid, deoarece aplică deja o mare parte din legislaţia comunitară, cum sunt de exemplu legile referitoare la piaţa internă sau la Spaţiul Schengen.
Cu toate acestea, este vorba de teorie, deoarece în practică, orice aderare trebuie să fie aprobată în unanimitate de cele 27 de state membre şi după cum este previzibil, cel puţin un stat ar vota împotriva integrării Cataloniei în Uniunea Europeană.
Marş pro-independenţă de ziua Cataloniei
Chiar ieri a fost întreprins un marş în Barcelona, pentru a solicita independenţa, sub sloganul "Catalonia, nou stat al Europei". Organizat la început de Asamblea Nacional Catalana, la eveniment vor participa mai mulţi lideri catalani, inclusiv consilieri ai Guvernului acestei comunităţi.
Totuşi, majoritatea membrilor formaţiunii politice CiU (Convergenţă şi Uniune) afirmă că participă la marş pentru a revendica pactul fiscal, care va fi dezbătut în scurt timp de către şeful Guvernului central, Mariano Rajoy, şi de cel catalan, Artur Mas.
Se aşteaptă ca participanţii la protest să sosească în număr mare, ţinând cont că 1.000 de autobuze închiriate îi vor transporta pe manifestanţi din toate punctele comunităţii către Barcelona.
SURSA: RADOR