Șeful DSU spune că știrea care a apărut în spațiul public despre „o nouă taxă sau impozit pe reziliență” este incorectă, în ciuda faptului că a explicat situația respectivă.
Am propus o soluție ipotetică pentru firme
„Seara trecută a apărut o știre incorectă care s-a bazat pe un comentariu pe care l-am făcut în cadrul conferinței „Black Sea and Balkans Security Forum” atribuindu-mi o propunere pentru „o nouă taxă sau impozit pe reziliență” care ar urma să fie impusă firmelor!
În pofida faptului că am intrat chiar în emisiunea respectivă și am clarificat situația, m-am trezit cu titluri peste titluri despre noua taxă pe care o propune Arafat!”, a transmis șeful DSU.
Raed Arafat a explicat că nu este vorba despre nicio taxă sau impozit, ci despre o soluție ipotetică ce poate fi implementată de firme în situații de criză, în ceea ce privește personalul angajat.
„În cadrul conferinței sus amintite, am vorbit despre reziliență, și am dat mai multe exemple despre ce am identificat ca lecții ce pot duce la creșterea rezilienței în unele situații. Unul dintre aceste exemple s-a referit la firmele care asigură servicii esențiale și care au dat afară personalul lor ca ulterior să se confrunte cu o situație fără precedent când au dorit să re-angajeze personalul respectiv, cum au pățit aeroporturile de exemplu, fiind obligate să-și reia activitatea în condiții de lipsă serioasă de personal și mai ales de personal pregătit cu experiență.
Nu am propus nicio taxă sau impozit
Întrebarea pe care am pus-o s-a referit la posibilitatea creării de către firme a unor economii din profit prin care ar putea, în caz de criză, să finanțeze salariile angajaților pentru o perioadă de timp în loc de a le disponibiliza. Am dat un exemplu că dacă fiecare firmă ar economisii anual într-un cont 1% din profit, ar putea atunci plătii personalul din acest cont în cazul unei crize astfel încât să nu fie afectată activitatea acestora pe termen lung prin pierderea expertizei personalului eliberat.
În concluzie, eu nu am propus nicio taxă sau impozit, ci o soluție ipotetică ce poate fi implementată de fiecare firmă ca o măsură de reziliență. De la o discuție într-un panel la un forum, până la a impune taxe și impozite, este o cale foarte lungă, iar faptul că, în pofida explicațiilor date de mine prin intervenție telefonică în emisiunea respectivă pentru a clarifica situația, au apărut în continuare titluri despre propunerea de taxă sau impozit, toate chiar după explicațiile date de mine în direct, nu arată decât goana după senzațional și nu după adevăr!”, a explicat Raed Arafat într-o postare pe pagina sa de Facebook.