Un mic dejun delicios înainte de birou, savurat pe o terasă cu privelişte spre parc. O cafea cu aromă de tiramisu, în drum spre grădiniţa unde cel mic studiază în limba engleză. O cină la un restaurant libanez sau unul mexican, după orele petrecute la serviciu. Sunt facilităţi de care beneficiază timişorenii care lucrează în ansamblul Openville, primul proiect mixt din oraş, care include şi principalul pol de business al regiunii.
În centrul Timişoarei, companiile IULIUS şi Atterbury Europe dezvoltă un district urban integrat, prin care actualul centru comercial Iulius Mall este conectat la noi funcţiuni şi facilităţi. Clădiri moderne de birouri, un parc, concepte noi de cafenele, restaurante tematice, opţiuni de divertisment, centre de evenimente sunt o parte dintre elementele prin care timişorenii – corporatişti sau vizitatori – vor avea parte de experienţe cosmopolite, chiar la ei acasă. „La această atmosferă vor contribui, în mare măsură, noile locaţii de food & beverage care vor fi deschise, majoritatea fiind localizate la parterul clădirilor de birouri. Acestea vor fi operate fie de antreprenori din Timişoara, care au optat pentru francizele unor branduri cu rezonanţă la nivel naţional, fie în mod direct de către marile lanţuri. Elementul lor comun îl reprezintă amenajarea tematică, design-ul interior memorabil, meniurile aparte şi ofertele speciale pentru corporatişti”, au declarat reprezentanţii Openville Timişoara.
Coffee Shop cu design interior inspirat de boabele de cafea
Noile cafenele şi restaurante din proiectul mixt au ales să se poziţioneze la parterul imobilelor de birouri, care oferă panoramă spre viitorul parc, dar mai ales un trafic ridicat, datorită celor peste 2.000 de persoane ce lucrează în principalul pol de business al regiunii. De exemplu, brandul Manufaktura va deschide, în clădirea United Business Center 1 (UBC 1), prima locaţie din Timişoara, un mix original între coffee shop, bistro şi restaurant. Clienţii – corporatişti sau vizitatori ai proiectului – se vor delecta aici cu preparate din cafea proaspătă „single origin”, dar şi cu un meniu inspirat din gastronomia internațională. Toate, într-un ambient inspirat de boabele de cafea. Manufaktura mai este prezentă în Capitală, cu patru locații.
Şi brandul internaţional Taco Bell va inaugura, în aceeaşi clădire de birouri, primul său restaurant din vestul ţării. Cel mai mare lanț de restaurante de tip fast-food din lume, care servește produse de inspiraţie mexicană, va deschide o locaţie cu o suprafaţă de aproximativ 210 mp.
Concepte aparte de food & beverage va include şi cea de-a treia clădire office din proiect, aflată în curs de finalizare. Aici va fi inaugurat cel mai mare restaurant libanez din regiune, dispus pe trei niveluri, care le va oferi clienților o incursiune culinară exotică, într-un ambient interior cu design oriental.
Cafea fierbinte cu gust de cocos, tiramisu sau nuci, espresso tonic sau matcha latte sunt câteva dintre licorile apetisante pe care timişorenii le vor găsi la TED’S COFFEE CO. Lanţul naţional va deschide, în clădire, prima sa unitate din Timişoara. Din nou, amenajarea tematică va fi punctul forte: corpuri de iluminat din pahare de cafea „to-go”, culori vii, mobilier din lemn de mesteacăn şi pereţi industriali.
Antreprenorii din Timişoara au optat pentru francize de succes
Şi noul corp de clădire care va extinde oferta comercială din actualul Iulius Mall Timişoara va include mai multe locaţii cu experienţe culinare originale. De exemplu, un antreprenor local va deschide un restaurant cu specific mediteranean al brandului italian C HOUSE CAFÈ MILANO, iar un altul o locaţie a lanţului de cafenele Tucano Coffee.
O iniţiativă a unui antreprenor din Timişoara este şi restaurantul atFabrika. Deschis în 2017, în imediata vecinătate a primei clădiri de birouri funcţionale din ansamblul Openville, restaurantul are un concept inedit: o mică „uzină”, unde îţi alegi singur ingredientele, vezi cum se prepară și se servesc preparatele. Cu ofertele sale pentru pauza de prânz, atFabrika și-a câștigat clienți fideli mai ales în rândul corporatiştilor.
Proiectul Openville Timişoara, a cărui primă etapă de dezvoltare se apropie de finalizare, va aduce pe piaţa din regiune şi alte concepte de retail în premieră, precum şi noi destinaţii de petrecere a timpului liber. Prima fază va include: 47.000 mp de retail, noi branduri, cinci săli de evenimente, o grădiniţă şi o şcoală în sistem britanic, cinema VIP, 50.000 mp de spaţii office în operare (UBC 1, UBC 2, UBC 3) şi alţi 52.000 mp în construcţie (UBC 0), un parc, un pasaj auto şi 4.068 de locuri de parcare.
Openville presupune o investiţie în valoare de peste 220 milioane de euro, cea mai mare din vestul ţării, în domeniul imobiliar.