O nouă tentativă de fraudă în numele ANAF
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la o nouă tentativă de fraudă prin e-mail, în care se solicită achitarea unei garanții de 1.000 de euro pentru a beneficia ulterior de o sumă de bani. Fiscul subliniază că aceste mesaje sunt false și nu trebuie luate în considerare.
ANAF a primit multiple sesizări privind e-mailuri care utilizează numele instituției pentru a induce în eroare contribuabilii. În aceste mesaje, destinatarii sunt informați că trebuie să achite o garanție de 1.000 de euro pentru a primi ulterior o sumă de bani.
„Atenţie! Acest email este o tentativă de înşelăciune şi nu trebuie să îi daţi curs! Precizăm că ANAF nu solicită garanţii în vederea premierii contribuabililor. Emailul menţionat cuprinde elemente incoerente, cu greşeli gramaticale şi promisiuni nereale”, se arată în comunicatul ANAF.
ANAF reamintește contribuabililor că instituția menține o comunicare securizată prin serviciul Spațiul Privat Virtual (SPV). Acest serviciu este gratuit și a fost creat pentru a asigura o comunicare sigură cu Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Contribuabilii pot obține informații fiscale generale la CALL CENTER-ul Fiscului, apelând numărul 031.40.39.160.
O altă campanie vizează persoanele juridice
De asemenea, ANAF a alertat asupra unei alte campanii de mesaje false adresate persoanelor juridice, în care se solicita „lista entităților externe care au de achitat către societate sume mai mari de 10.000 de euro”.
În acest context, falsificatorii motivau solicitarea prin necesitatea unei mai bune gestionări a fluxurilor financiare internaționale și prevenirea riscurilor asociate neîncasării sumelor datorate.
ANAF a clarificat că nu solicită astfel de informații și nu intervine în relațiile comerciale dintre persoanele juridice. Mesajele false sunt transmise de la adresa de e-mail gabriela.apostol@m-finante.com, care nu aparține Fiscului.
„Atragem atenţia că această adresă de e-mail NU aparţine ANAF şi nu trebuie să daţi curs solicitărilor!”, punctează reprezentanţii Agenţiei.
ANAF sfătuiește contribuabilii să nu dea curs solicitărilor primite prin aceste e-mailuri și să verifice întotdeauna autenticitatea comunicărilor primite în numele instituției. Pentru orice nelămuriri sau pentru raportarea tentativelor de fraudă, contribuabilii sunt încurajați să utilizeze canalele oficiale de comunicare ale ANAF.