O nouă crimă înfiorătoare zguduie ţara noastră: o tânără de numai 17 ani din judeţul Prahova a sfârșit decapitată de concubinul cu peste zeci ani mai mare decât ea, potrivit Antena 3. Fata a fost găsită astăzi dimineață într-o baltă de sânge, iar principalul suspect este de negăsit.
Se pare că bărbătul de 29 de ani nu este la prima tentativă de a-și ucide iubita. El a mai încercat să o omoare şi în urmă cu şase luni, însă, uimitor, procurorul l-a lăsat în libertate.
Crima s-a petrecut în Plaiul Câmpinii, un cartier rău famat din comuna prahoveană Şotrile. Fata, în vârstă de 17 ani, a fost descoperită decedată sâmbătă, cu multiple răni pe corp şi cu gâtul tăiat, chiar în casa concubinului ei, cu care locuia de mai multă vreme.
Cei doi au avut o relaţie extrem de tensionată, agresorul, în vârstă de 29 de ani, a mai încercat şi în primăvară să-şi omoare iubita. Criminalul este căutat acum de poliţie cu ajutorul câinilor de urmă.