OMS a decis să o clasifice în categoria „variantelor monitorizate din cauza numărului foarte mare (peste 30) de mutaţii ale genei Spike”. Deocamdată, oficialii din SUA spun că pot face față tulpinii, dacă aceasta continuă să se răspândească precum variante anterioare, informează CBS Nesws.

Evaluările timpurii sugerează că testele actuale, precum și vaccinurile care vor fi lansate în septembrie, vor fi eficiente și în cazul variantei BA.2.86. Rămân, totuși, o serie de întrebări fără răspuns legată de varianta supranumită „Pirola” pe rețelele de socializare, ale cărei mutații ar putea echivala cu un salt evolutiv similar cu apariția variantei Omicron, în 2021.

Există o nouă variantă COVID?

Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Organizația Mondială a Sănătății spun că au urmărit îndeaproape apariția unei noi variante de COVID-19, pe care oamenii de știință o numesc BA.2.86.

„Impactul potenţial al mutaţiilor BA.2.86 este, momentan, necunoscut, şi face obiectul unei evaluări minuţioase”, a precizat OMS, care a subliniat încă o dată importanţa continuării monitorizării, secvenţionării şi raportării autorităţilor competente pentru a avea o viziune precisă şi de ansamblu asupra pandemiei.

În comparație cu varianta XBB.1.5, care a provocat un val la începutul acestui an și a fost aleasă pentru a fi vizată de viitoarele formule ale vaccinului, lansate în această toamnă, BA.2.86 are 36 de mutații. Prin comparație, secvențele primelor variante ale Omicron au avut un număr similar de mutații în raport cu tulpina originală a virusului. Mutațiile BA.2.86 includ modificări în părți- cheie ale virusului, care ar putea ajuta varianta să evite apărarea imunitară a organismului dată de infecții sau vaccinări anterioare.

Unde a fost detectată noua variantă BA.2.86?

Cel puțin nouă infecții au fost raportate în baza de date globală a virusurilor GISAID, începând cu 24 august. Trei s-au înregistrat în Danemarca, două în Africa de Sud, două în SUA, una în Israel și alta în Regatul Unit. Primul caz din SUA a fost raportat dintr-un eșantion colectat pe 3 august de un laborator de la Universitatea din Michigan.

Al doilea caz de BA.2.86 a fost raportat dintr-un eșantion recoltat pe 10 august la Aeroportul Internațional Dulles din Virginia. Ohio a devenit al treilea stat care a anunțat identificarea variantei, pe 23 august, după ce Departamentul de sănătate a confirmat că investighează o „detecție preliminară” a mutațiilor distinctive ale BA.2.86 în apele uzate.

Alte cel puțin patru țări – Elveția, Thailanda, Spania și Germania – au raportat, de asemenea, semne preliminare ale mutațiilor BA.2.86 în probele din apele uzate, a declarat Sorin Sion de la Sistemul de santinelă de canalizare al Uniunii Europene.

Simptomele noii variante diferă de tulpinile anterioare?

Deocamdată, spun experții, este prea devreme pentru a ști dacă varianta BA.2.86 va provoca simptome noi sau mai grave. Departamentul de sănătate din Michigan a declarat că „un adult în vârstă, cu simptome ușoare ale infectării, nu a avut nevoie de spitalizare”.

Un alt american din Virginia era asimptomatic, conform datelor transmise de CDC. În Danemarca, Statens Serum Institut a declarat că toate cele trei cazuri confirmate nu au prezentat simptome „altele decât cele observate în mod normal la infectarea cu COVID-19”.