Primele scufundări în mare în Franța, bere la terase în Germania și revenire lentă la normal în Spania (dar cu unele excepții). Cu ritmuri diferite, țările europene se confruntă cu redeschiderea.
Franța, primul weekend de libertate după aproape două luni
După 55 de zile, francezii au experimentat primul week-end de libertate, chiar dacă aceasta este condiționată de regulile fazei 2. Pe plaje, la pădure, la pensiuni sau în case de vacanță, dar și în vizită în locuri turistice celebre care s-au redeschis, precum Mont Saint-Michel sau catedrala din Chartres. Francezii au ieșit duminică în număr mare pe plaje, dar cu respectarea regulilor (nu picnic și nu stat pe plajă la soare), precum și la pădure, în casele de vacanță și în reședințele secundare. La maximum 100 km de casă, aceasta este limita impusă.
Cu toate acestea, continuă apelurile șefului statului și ale membrilor Guvernului către francezi de a nu lăsa garda jos la o săptămână de la redeschidere, primele rezultate urmând să apară în câteva zile. Situația pare să fie sub control, cu 25 de noi focare deja identificate și testate și cu o marjă de 50.000 de teste pe zi. Dar spectrul unui al doilea val al virusului este în continuare prezent, chiar dacă starea de spirit generală este orientată decisiv spre optimism.
Se vorbește despre vacanțe sigure, cel puțin în Franța, iar granițele Schengen s-au redeschis aproape peste tot, fără a mai fi nevoie de carantină. Deși există o vădită nemulțumire legată de lipsa de coordonare cu anunțul italian de redeschidere a frontierelor pe 3 iunie (după ce Parisul anunțase 15 iunie).
Germania: s-au redeschis berăriile; ce diferenţe există între landuri
Barurile, berăriile, cafenelele și restaurantele încep să se redeschidă luni în Germania, dar cu o serie de limitări și diferențe între diferitele landuri. Deschiderea este mai restrânsă în Bavaria, regiunea cea mai afectată de epidemie, unde doar restaurantele cu terase în aer liber se pot redeschide. În Saxonia-Anhalt, fiecare restaurant trebuie să aibă o autorizație din partea autorităților pentru a putea redeschide. În Berlin și în Renania de Nord-Westfalia, barurile și berăriile rămân închise din cauza dificultății de a menține distanța între persoane. Hotelurile și pensiunile pot deja primi oaspeți în Hamburg, Hessa, Saxonia și Turingia.
Începând de luni, este posibil să se treacă la această fază și la Bremen, în Renania de Nord-Westfalia, în Renania-Palatinat, Saar și Schleswig-Holstein. Peste tot cu obligația de a menține distanța de cel puțin un metru și jumătate între oameni, cu excepția cuplurilor care locuiesc împreună. În hoteluri, contactele dintre clienți și personal sunt menținute la minimum. În multe landuri, restaurantele vor trebui să închidă la ora locală 22:00.
Temerile Spaniei; proteste în mai multe oraşe din ţară
Cea mai mare parte a Spaniei a început relaxarea, dar la Madrid și Barcelona restricțiile rămân în vigoare. Autoritățile sanitare ale Guvernului au ordonat celor două metropole să aștepte, deoarece acestea sunt zonele cele mai afectate de pandemie și trebuie îmbunătățită capacitatea de a monitoriza cazurile noi.
Situația a dus la proteste din partea liderilor regionali de la Madrid și la manifestații de stradă – câteva sute de oameni într-un cartier înstărit din Capitală, dar și în alte orașe, cum ar fi Salamanca și Zaragoza.
Premierul Pedro Sanchez a declarat sâmbătă, adresându-se detractorilor și adversarilor politici, că trebuie să se ia în considerare faptul că menținerea sub control a crizei sanitare înseamnă, de asemenea, protejarea economiei naționale. „Prin salvarea vieții oamenilor, salvăm, de asemenea, întreprinderi și locuri de muncă”, a spus Sanchez, potrivit La Stampa.