Mişcarea de protest afectează zborurile interne şi externe, fiind anulate un sfert din cursele aeriene pe distanţe lungi. De asemenea, sunt anulate aproximativ o treime din zborurile pe distanţe medii, din şi către Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, precum şi 30% din cursele aeriene pe distanţe scurte din şi către Aeroportul Orly din Paris şi alte regiuni franceze.
Sindicatele de la Air France sunt nemulţumite de politica salarială a companiei mai ales având în vedere rezultatele solide înregistrate anul trecut de Air France, în timp ce echipa managerială susţine că nu poate oferi salarii mai mari fără a pune în pericol creşterea companiei într-un sector foarte competitiv. Salariile angajaţilor companiei aeriene franceze sunt îngheţate din 2011.
Conducerea Air France estimează că sâmbătă au luat parte la grevă 34% din piloţi, 26% din personalul navigant şi 19% din personalul de la sol. Propunerea conducerii companiei aeriene franceze de majorare a salariilor cu 1% anul acesta a fost respinsă iar sindicatele au avertizat că vor urma mai multe greve în următoarea perioadă.
Costurile grevei se ridică la 25 de milioane de euro pe zi, bani pe care compania ar fi trebuit să-i investească în achiziţionarea de noi avioane şi crearea de locuri de muncă, se arată într-un comunicat al Air France.
Mişcarea de protest a angajaţilor de la Air France coincide cu o grevă mai amplă a angajaţilor de la compania naţională de căi ferate (SNCF), care afectează o mare parte a reţelei de transport din Franţa. Greva muncitorilor din sectorul feroviar, care ar urma să se întinde pe parcursul a trei luni în valuri succesive de câte două zile, ar urma să fie cea mai importantă provocare cu care se confruntă preşedintele Emmanuel Macron de al venirea sa la putere în luna mai 2017.
Grupul Air France-KLM, al doilea mare transportator aerian din Europa, este deţinut în proporţie de 17,6% de statul francez şi în ultimii ani activitatea sa a fost afectate de numeroase greve şi conflicte de muncă.
Sursa: Agerpres