Așadar, informațiile transmise de Administrația Prezidențială arată că preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei naționale a sportului cu balonul oval (PL-x333/07.06.2022).
Este vorba despre legea privind instituirea în data de 4 mai a Zilei naţionale a sportului cu balonul oval.
Cum va fi marcată ziua naţională a sportului cu balonul oval?
Ziua naţională a sportului cu balonul oval va fi marcată de către Federaţia Română de Rugby, de cluburi sportive/asociaţii şi membri afiliaţi prin participarea la evenimente şi programe cu caracter sportiv sau social, cu scopul de a informa şi de a promova importanţa practicării rugby-ului pentru sănătatea oamenilor.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, societatea civilă, precum şi persoanele fizice sau juridice pot acorda sprijin material sau logistic sau pentru punerea la dispoziţie a bazelor sportive aflate în administrare în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor consacrate acestei zile.
Pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la importanţa practicării rugby-ului pentru sănătatea şi viaţa oamenilor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune vor difuza emisiuni de promovare a programelor şi evenimentelor dedicate acestei zile, mai prevede legea.
Decretele semnate de Klaus Iohannis în ziua de joi, 14 iulie
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi, 14 iulie 2022, următoarele decrete:
- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calității în sistemul de sănătate (PL-x 479/18.10.2021);
- Decret privind promulgarea Legii pentru realizarea capabilității operaționale aeriene de tranziție prevăzută în Concepția de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene” (PL-x370/20.06.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 56/1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora (PL-x 280/18.05.2022);
- Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență și a altor acte normative (PL-x 194/13.04.2022);
- Decret pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei naționale a sportului cu balonul oval (PL-x333/07.06.2022);
- Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului între România și Republica Chile în domeniul securității sociale, semnat la Santiago, Chile, la 26 februarie 2021;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism – Structura centrală a doamnei Oana-Ruxandra Panaitatu – pensionare, la data de 15 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a doamnei Camelia-Grațiela Costea – pensionare, la data de 15 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a domnului Eugen Niculeanu – pensionare, la data de 15 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița a domnului Marian Dima, procuror cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare, la data de 15 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Marin Rogoveanu, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj – pensionare, la data de 15 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Tiberiu Sigheartău, procuror șef Secție judiciară la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, având grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pensionare, la data de 17 iulie 2022;
- Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Craiova a domnului Marian Lungu – pensionare, la data 16 iulie 2022.