Investiţii totale de 160 de milioane euro, un cartier rezidenţial de lux şi o zonă turistică cu facilităţi de cazare de trei şi patru stele. Acestea sunt reperele proiectului de transformare a comunei constănţene 23 August în staţiune. Investiţie în turism sau demers imobiliar cu iz speculativ? În contextul în care turismul pe litoralul românesc scade de la an la an, apariţia unei noi staţiuni poate părea cel puţin bizară. Hotelurile noastre de la Marea Neagră ne-a
Investiţii totale de 160 de milioane euro, un cartier rezidenţial de lux şi o zonă turistică cu facilităţi de cazare de trei şi patru stele. Acestea sunt reperele proiectului de transformare a comunei constănţene 23 August în staţiune. Investiţie în turism sau demers imobiliar cu iz speculativ?
În contextul în care turismul pe litoralul românesc scade de la an la an, apariţia unei noi staţiuni poate părea cel puţin bizară. Hotelurile noastre de la Marea Neagră ne-au obişnuit cu servicii proaste, la preţuri nejustificat de mari, care mai şi cresc pe măsură ce clienţii se împuţinează. Ce şanse sunt ca o investiţie masivă în zonă să schimbe datele problemei?
În urmă cu două săptămâni, Primăria din comuna 23 August a scos la licitaţie 26 de hectare de teren pentru construcţia unui cartier rezidenţial. „Au fost puse în vânzare 170 de loturi, din care 8.000 de metri pătraţi au fost cumpăraţi cu 120.000 de euro de către firma de construcţii Structor Invest din Mangalia, care va construi un centru comercial. Alţi 4.000 de metri pătraţi au fost achiziţionaţi de un alt dezvoltator local pentru un proiect rezidenţial“, au declarat pentru Capital surse apropiate tranzacţiei. George Ghinescu, unul dintre asociaţii Structor Invest, a confirmat achiziţia, dar nu a dorit să detalieze. El a menţionat că lucrările vor demara anul acesta.
„Preşedintele Consiliului de administraţie al combinatului chimic Azomureş, Fuat Kalgaya, este un alt investitor în zonă. El cumpărat teren în 23 August pentru a construi vile şi blocuri pe care apoi să le vândă“, afirmă Gür Ramazan, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din Constanţa. După estimările acestuia, investiţia este de aproape 30 milioane de euro. Kalgaya este implicat şi în alte investiţii imobiliare în oraşul Constanţa, una dintre acestea fiind de 70 milioane de euro, în construcţia a două blocuri de cinci etaje în zona portului. „Un alt om de afaceri turc, Oguz Yilmaz, proprietarul fabricii de vată medicinală Lady, va investi circa 20-30 milioane de euro într-un proiect rezidenţial în comuna constănţeană“, adaugă Ramazan. Potrivit relatărilor presei locale, confirmate de surse din piaţă, grupul petrolier OMV va dezvolta, de asemenea, un proiect rezidenţial pe raza comunei 23 August, unde a achiziţionat cinci hectare de teren. Reprezentanţii companei au negat informaţia. Pe de altă parte, Walter Friedl, consilierul economic al Ambasadei Austriei, a confirmat participarea unei companii austriece la un asemenea proiect, pe circa 10 hectare, dar nu a dorit să precizeze numele investitorului.
Preţul terenului se va dubla
Autorităţile locale au făcut deja demersurile pentru obţinerea statutului de staţiune a comunei 23 August. „Va mai dura însă cel puţin un an până atunci“, estimează Nicolae Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. În schimb, Lucia Morariu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), spune că obţinerea statutului ar fi posibilă chiar începând din vara aceasta. „Documentaţia trebuie depusă însă la noi până la 13 iulie, când se fac reatestările“, precizează ea. Potrivit lui Sandu Alexandru, viceprimarul comunei, valoarea de până acum a investiţiilor efectuate în zonă se ridică la 30 de milioane de lei (circa nouă milioane de euro, n.r.). „Ne aşteptăm ca valoarea totală a investiţiilor să se ridice la aproximativ 500 de milioane lei (circa 160 milioane de euro, n.r.)“, a declarat pentru Capital Sandu Alexandru. Miza acestor investiţii este şi de natură speculativă, încurajată de anunţul autorităţilor locale privind obţinerea statutului de staţiune turistică. Evident, dezvoltatorii actuali vor avea randamente ridicate ale investiţiilor.
„De îndată ce va fi aprobată schimbarea statutului comunei în staţiune turistică preţul terenului se va dubla, va ajunge la 50 de euro pe metrul pătrat, iar cele de la malul mării vor atinge 100 de euro pe metrul pătrat“, spune Ioan Ududec, preşedintele filialei Constanţa a Uniunii Naţionale Imobiliare. „În prezent, în urma investiţiilor făcute în zonă, preţurile au urcat deja de la cinci euro metrul pătrat la începutul acestui an, până la 15 euro în prezent“, adaugă acesta.
Dar, dincolo de speculaţiile imobiliare, ce şansă are comuna 23 August să se transforme într-o staţiune care să atragă turiştii? Aceasta depinde, în mare măsură, de natura proiectelor în care se va investi. „Capacitatea de cazare a litoralului este limitată. Suferim de o lipsă de locuri de cazare la nivel de trei şi patru stele. Este bine însă că se ridică noi staţiuni, astfel vom dezvolta turismul internaţional“, susţine Lucia Morariu. Noua staţiune 23 August fie va fi de lux, fie va avea aceeaşi soartă ca restul staţiunilor de pe litoral.
Fişa proiectului
INVESTIŢII Potrivit autorităţilor locale, valoarea totală a investiţiilor în viitoarea staţiune 23 August va însuma circa 160 milioane de euro. Obţinerea statutului de staţiune turistică mai are nevoie de aprobarea Autorităţii Naţionale pentru Turism. Pentru aceasta, au fost introduse în intravilanul localităţii 600 de hectare din zona de coastă, între Costineşti şi 23 August, precum şi toate terenurile din jurul lacului Tatlageac.
PROIECT Conform Planului Urbanistic Zonal, staţiunea va avea un cartier rezidenţial de lux în apropierea DN 39 şi o zonă turistică, cu vile, hoteluri, restaurante şi bază nautică, pe litoral şi în jurul lacului. La prima licitaţie pentru realizarea cartierului, desfăşurată acum două săptămâni, s-au vândut 160 de hectare cu preţul de circa 15 euro/mp din totalul de 170 de hectare scoase la licitaţie.
Speculaţii imobiliare
«De îndată ce va fi aprobată schimbarea statutului comunei în staţiune turistică, preţul terenului se va dubla, va ajunge la 50 de euro pe metrul pătrat, iar cele de la malul mării vor atinge 100 de euro pe metrul pătrat.»
Ioan Ududec, preşedinte Uniunea Naţională Imobiliară filiala Constanţa