Pieţele de acţiuni nu au reuşit o stabilizare nici în săptămâna recent încheiată, evoluţiile fiind în general haotice, cu variaţii extrem de importante, în special în primele şedinţe de tranzacţionare.

Deşi în articolul precedent am afirmat că aveam primele semne de stabilizare, acestea au fost infirmate de volatilitatea chiar mai ridicată din săptămâna încheiată. Scăderile dure din primele trei şedinţe au fost acoperite în totalitate joi şi vineri pe segmentul societăţilor de investiţii financiare, în vreme ce indicele principal al bursei, BET, a reuşit să acopere aproximativ jumătate din scădere. Pentru întreaga săptămână, BET FI a câştigat 0,3%, în timp ce indicele BET a scăzut cu aproape 4%.

Sectorul bancar este cel care a tras piaţa în jos în această săptămână. Acţiunile BRD au înregistrat o scădere a cursului de 8,5%, iar acţiunile Banca Transilvania au pierdut aproape 7%.

Şi în plan extern am asistat, în aceste şedinţe, la scăderi şi apoi la creşteri importante, chiar şi în pieţele consacrate. Spre exemplu, piaţa de la Hong Kong, după ce a pierdut marţi peste 8 procente, a câştigat în şedinţa următoare peste 10%. Evoluţii similare am avut şi în Europa; spre exemplu, pe piaţa germană, după o scădere de 7% pentru indicele principal DAX în şedinţa de luni, miercuri şi joi creşterile au fost la fel de spectaculoase, de 4,8%, respectiv 5,9%. În pieţele americane, oscilaţia de peste 600 puncte din şedinţa de miercuri pentru indicele principal, Dow Jones Industrial Average, a fost cea mai importantă din iulie 2002.

S-a observat statistic că un trend descendent puternic se încheie, în general, cu şedinţe de volatiliate extrem de ridicată. Este posibil ca, şi acum, şedinţele agitate din pieţele de acţiuni de la începutul perioadei analizate să definească zona de bottom, în jurul minimelor atinse. Din această cauză este important comportamentul pieţelor în această zonă, confirmarea suportului aici fiind un bun moment pentru efectuarea de investiţii.
Evoluţiile oscilante se vor înregistra, probabil, şi în perioada imediat următoare, dar variaţiile zilnice ar trebui să fie în scădere şi să conducă la diminuarea riscului investiţiei în pieţele de acţiuni.

Ultima săptămână a fost foarte grea pentru investitorii de portofoliu, care nu au mai trecut printr-o scădere comparabilă cu cea de la începutul anului. O parte dintre aceştia a intrat în panică şi a efectuat tranzacţii dominate de emoţii. Cei care au rezistat însă presiunii de a vinde marţi şi miercuri cu siguranţă au învăţat o lecţie foarte folositoare în viitor. Evoluţia haotică a pieţei de la Bucureşti este reflectată şi de raportul dintre numărul companiilor cu creştere pentru curs şi cele cu scădere, la finalul şedinţei. Dacă luni şi marţi raportul înregistra valori peste 7 în favoarea societăţilor cu scădere, vineri am asistat la un raport de peste 8, de data aceasta în favoarea celor cu creştere. Acestea sunt valori extreme, care se pot atinge doar în cazul unor informaţii care să justifice astfel de variaţii, ceea ce nu a fost cazul acum.

87-10392-30bursa04.jpg