S-a prabusit FNI doar ca urmare a nerespectarii legislatiei existente de catre administratorul fondului si organismul de supraveghere sau pur si simplu carentele Ordonantei nr. 24/1993 si Regulamentului nr. 9/1996 au favorizat aparitia acestei situatii?
Opiniile sunt diferite. „Nu s-ar fi putut ajunge aici daca legea ar fi fost respectata, iar FNI ar fi avut o banca depozitara si actiuni necotate in limita maxima de 10%. Modificarea radicala a legislatiei in acest moment nu este o solutie”, este de parere Dan Nicu, presedinte SIRA SA, societatea de administrare a Fondului de Comert Exterior. Multa vreme vicepresedinte al UNOPC, Dan Nicu considera ca in cazul in care prevederile legislative pentru fonduri vor fi modificate fara consultarea administratorilor, rezultatul nu poate fi altul decat o adancire a problemelor din acest sector. Cum nu iese insa fum fara foc, Finantele pregatesc, se pare, o ordonanta de urgenta care va modifica Ordonanta nr. 24/1993, cea care reglementeaza constituirea si functionarea fondurilor deschise de investitii.
Printre propunerile de modificare, una starneste comentarii chiar in acest stadiu de proiect. Este vorba despre constituirea unui fond de garantare dupa modelul celui din sistemul bancar, la care sa participe financiar intreaga industrie a fondurilor mutuale. Efectele unei situatii tip FNI ar putea fi astfel acoperite prin despagubirea investitorilor din acest fond. „Este o aberatie, crede presedintele UNOPC, Dragos Simion. Filosofia unui fond mutual nu este aceea de investitie garantata. Nicaieri in lume nu se judeca lucrurile in acest mod. Plasamentele in fonduri au un anumit grad de risc, iar investitorul trebuie sa cunoasca acest lucru si sa-si asume eventualele pierderi”.
Actuala legislatie este depasita de evenimente
Un lucru este insa bine de precizat: eventualele pierderi asumate de investitor sunt cele rezultate in urma unor afaceri prost facute de administrator si nu cele determinate de incalcarea legii, asa cum s-a intamplat pana acum cu FMOA sau FNI. Dincolo de exagerari, e limpede ca, elaborata in 1993, actuala legislatie pentru fondurile mutuale si-a cam trait traiul, fiind depasita de evenimente. Numarul fondurilor a trecut intre timp de cifra 20. Piata s-a diversificat si s-a specializat foarte mult, in timp ce cadrul legislativ a ramas acelasi. Majoritatea fondurilor aparute in ultimii doi-trei ani sunt fie monetare prin prospectul de emisiune (nu pot investi deci in actiuni, ci numai in instrumente cu lichiditate mare), fie conjunctural monetare, obligate la acest lucru de penuria oportunitatilor investitionale. Stabilo, Tezaur, Fortuna Gold, sunt exemple din prima categorie, in timp ce Fondul de Comert Exterior si cele trei fonduri Active (Junior, Classic, Dinamic), din cea de-a doua. Daca aceste tipuri de fonduri fac fata intr-o anumita masura legislatiei actuale, altele functioneaza de ceva vreme in afara acesteia.
Efectuand plasamente imobiliare garantate cu ipoteci, Fondul Alpha functioneaza de ani de zile in forma unui fond ipotecar pentru care nu exista prevederi legislative speciale nici in Ordonanta nr. 24/93 si nici in Regulamentul nr. 9/96. Legea creditului ipotecar, aparuta de curand, nu poate rezolva problema atat timp cat nu este completata de una referitoare la fondurile care fac acest tip de plasamente. Pe de alta parte, legislatia actuala interzice in mod evident crearea fondurilor valutare sau a celor care investesc in metale pretioase.
Si totusi pe piata functioneaza Fondul Valutar Gelsor. Cum? Foarte simplu. Prin una dintre numeroasele derogari de la lege facute de CNVM. „Ideea unor astfel de investitii este foarte buna, opineaza Dragos Simion. Discutia trebuie insa purtata nu pe fonduri valutare, ci pe investitii in valori mobiliare denominate in valuta. Conditia este insa aceea ca BNR sa renunte la monopolul acestei piete, iar raportul castig-risc sa fie favorabil.” Specializarea fondurilor impune, asadar, modificarea legislatiei.
Scala de risc starneste controverse
Nu este insa singurul argument. Siguranta investitiei in fonduri depinde in mare masura si de modificarea prevederilor Regulamentul nr. 9/1996 privind aprecierea riscului diferitelor tipuri de plasamente.
Conform actualei scale de risc, titlurile de stat si depozitele bancare in conturi curente sunt considerate plasamente cu risc scazut (treptele 0-2), actiunile cotate – plasamente cu risc mediu (treptele 2-3), iar cele necotate – cu risc ridicat (treapta 4). „Exista aici mai multe anomalii, crede Dragos Simion. In primul rand, pentru intervalul dintre treapta trei si patru nu exista o evaluare. In al doilea rand, daca respecti regulamentul si ai 30% din activ in actiuni lichide, nu poti sa ajungi niciodata la un risc foarte ridicat, indiferent in ce plasezi restul de bani”. Exemplul FNI este concludent. Cu aproape jumatate din activ investit in actiuni necotate, fondul se incadra in categoria de risc mediu, pacalind astfel investitorii, dar fiind acoperit in acelasi timp de regulament.
Pe de alta parte, aprecierea unui plasament ca fiind mai riscant decat altul trebuie sa aiba in vedere cu totul alte coordonate decat cele cuprinse in Regulamentul nr. 9. Scala de risc elaborata de CNVM este de fapt o scala de apreciere a lichiditatii plasamentelor, si nu a riscului acestora.
Motivul este simplu. Lichiditatea este legata de perioada mai scurta sau mai lunga in care se pot disponibiliza banii din investitia facuta atunci cand e nevoie pentru a plati rascumparari de titluri. Riscul depinde doar intr-o oarecare masura de tipul plasamentului si in primul rand de situatia in care se afla beneficiarul plasamentului. Apreciind, de pilda, un depozit bancar in cont curent ca fiind un plasament putin riscant, este evident o greseala. Plasamentul poate fi unul cu lichiditate mare, dar si cu risc mare daca banca respectiva se dovedeste a fi o alegere neinspirata, intrand in incapacitate de plata.
Investitiile in actiuni se inscriu pe aceleasi coordonate. Cumparand actiuni de la Bursa, un administrator de fond poate avea surpriza sa constate ca vanzarea acestora dupa un timp cu un pret mai mare poate fi o simpla formalitate sau o actiune extrem de anevoioasa. Aprecierea plasamentelor in actiuni ca avand risc mediu este astfel relativa, depinzand de societatea aleasa. Care ar fi atunci cea mai buna solutie de apreciere a riscului unui fond?” Eu cred ca problema se va rezolva numai atunci cand pe piata de capital va functiona o agentie de rating specializata, care sa ofere, la anumite intervale, calificative pentru fiecare fond de pe piata. Deocamdata, acest lucru nu este posibil, din cauza dimensiunilor mici ale pietei, ceea ce face nerentabila prezenta unei asemenea agentii”, opineaza Florin Dolea, managing director la East Fund Management, administratorul Romanian Investment Fund.