Departamentul pentru Energie a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, astfel încât o parte din producţia de gaze să fie comercializată obligatoriu pe o piaţă centralizată.
Astfel, în legea veche se va introduce un nou articol, potrivit căruia 'Deţinătorii de licenţă de producţie de gaze naturale şi afiliaţii acestora sunt obligaţi să tranzacţioneze pe piaţa centralizată transparent şi nediscriminatoriu o parte din cantitatea produsă, într-un cuantum stabilit de ANRE pe baza reglementărilor proprii', se arată în proiect.
'Acest demers se înscrie în intenţia Guvernului României de a încuraja formarea preţurilor din producţia internă pe baza unor mecanisme bazate pe cerere şi ofertă, în condiţii de transparenţă şi nediscriminare a participanţilor la piaţă, precum şi de a elimina intervenţiile administrative din procesul de formare a preţurilor de valorificare a gazelor naturale din producţia internă', scrie în nota de fundamentare.
Oficialii Departamentului mai explică faptul că, în egală măsură, 'se urmăreşte asigurarea unui rol semnificativ al pieţei
gazelor naturale din România, în contextul formării pieţei unice europene de energie şi gaze naturale, şi totodată determinarea unei valori de piaţă obiective a gazelor naturale, coroborate cu sporirea eficienţei consumului acestora într-un cadru economic sustenabil care va fi definit strategic atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel sectorial'.
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES la finele lunii martie, că pentru producătorii de gaze intenţionează introducerea unor obligativităţi de a tranzacţiona transparent, centralizat şi nediscriminatoriu, pe o platformă din România.
'De fiecare dată când vorbim de piaţă, trebuie să ne gândim în primul rând la furnizare. Ceea ce vom propune şi vom susţine zilele următoare este introducerea unor obligativităţi pentru producători de a tranzacţiona transparent, centralizat şi nediscriminatoriu, pe o platformă din România. Vom face această propunere şi va fi la latitudinea şi în responsabilitatea ANRE să stabilească în ce proporţie vor fi obligaţi producătorii. De multe ori, consumatorii nu cumpără direct de la producători, ci de la furnizori, deci când vorbim de funcţionarea pieţei, trebuie să avem în vedere câţi furnizori sunt şi care sunt cotele lor de piaţă', spunea Nicolescu.
El preciza că producătorii sunt obligaţi să furnizeze pe piaţa reglementată, care acoperă aproximativ 45% din total consum, restul de 55% fiind piaţa competitivă, eligibilă.
'Această piaţă eligibilă este aprovizionată prin contracte bilaterale, cu producători, sau furnizori, sau furnizori care au şi capacitate de producţie, sau sunt aprovizionaţi din import, sau vor avea posibilitatea să cumpere de pe această platformă de tranzacţionare. Deci unii dintre consumatori îşi pot negocia direct contractele cu Romgaz, cu Petrom sau cu Amromco.(…) Deci avem scădere de consum, intenţia producătorilor de a creşte producţia şi imposibilitate tehnică de export, aşa că un moment mai bun de a încuraja forţele pieţei să lucreze şi să se aşeze la masa de negocieri şi să seteze contractele în funcţie de cerere şi ofertă nu cred că putem avea. Consumatorii au în acest moment o putere mare de negociere', mai spunea Răzvan Nicolescu în interviul citat. AGERPRES