Grâul recoltat din regiunea bulgară Dobrudzha poate fi uşor achiziţionat de traderii din România, încărcat în vapoarele din portul Constanţa şi livrat în Egipt, susţin surse din industrie, citate de Standart News, care amintesc că nu este pentru prima dată când grâul bulgăresc este exportat ca fiind din România.
Anul trecut a existat o situaţie similară, deoarece grâul din Bulgaria era mult mai ieftin decât cel din regiunea Mării Negre.
Traderii au folosit această oportunitate achiziţionând cantităţi masive de grâu ieftin şi de calitate ridicată, pentru a-l exporta mai târziu prin România, la un preţ mult mai ridicat, explică fermierii bulgari.
Anul acesta, guvernul bulgar a încercat să oprească această tendinţă permiţând producătorilor din Bulgaria şi traderilor să vândă direct în Egipt pentru un profit mai ridicat.
'Cu regret trebuie să anunţăm că, în ciuda eforturilor majore ale Departamentului pentru Produse Cerealiere şi ale Ambasadei Bulgariei în Egipt, nu am putut înregistra grâul bulgăresc în Egipt şi participarea ţării la aceste licitaţii, organizate de Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt', a afirmat şeful Departamentului, Zlati Zlatev.
Producătorii sunt, de asemenea, îngrijoraţi de calitatea grâului. Conform declaraţiei lui Stoyan Stoyanov, de la Asociaţia Naţională a Producătorilor de Grâu (NGPA), grâul trebuie uscat, ceea ce va majora din nou costul de producţie.
În 2 iulie, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare din Egipt a semnat un contract pentru achiziţionarea a 240.000 de tone de grâu din România şi Rusia pentru a putea produce pâine la preţuri subvenţionate, urmând ca grâul să ajungă în Egipt într-o perioadă de zece zile începând cu data de 11 august.
Anul trecut, România a realizat o recoltă de grâu de 7,4 milioane tone, cea mai ridicată valoare din ultimii opt ani, devenind un exportator major de cereale către Egipt, cel mai mare importator mondial de grâu.
Ministrul egiptean al Aprovizionării, Khaled Hanafy, a precizat că aceasta a fost prima licitaţie internaţională organizată în noul an fiscal 2014-2015. Cantităţile importate includ 180.000 de tone de grâu din România şi 60.000 de tone de grâu din Rusia la un preţ mediu de 262,81 dolari per tonă. Oficialul a mai spus că rezerva strategică de grâu este suficientă pentru o perioadă de şase luni, precizând că grâul importat ajunge în ţară numai după ce este verificat în porturi.
Recoltatul grâului în România ar urma să înceapă în curând şi, deşi Ministerul Agriculturii nu a făcut niciun fel de predicţii cu privire la recolta de cereale din acest an, producătorii se aşteaptă la o recoltă comparabilă cu cea din 2013.
Traderul german de cereale Toepfer estima, în luna mai, că România va recolta în acest an o cantitate de grâu de 8,26 milioane tone. AGERPRES