Un nevăzător din Statele Unite a fost dat în judecată alături de alţi 200.000 de internauţi pentru că a descărcat şi distribuit filme pentru adulţi, scrie torrentfreak.com.
Americanii nu se mai joacă atunci când vine vorba de încălcarea drepturilor de autor. Astfel, din luna martie a anului trecut firma de avocatură Dunlap, Grubb &Weaver a acţionat în judecată peste 200.000 de americani care au încălcat drepturile de autor descărcând şi distribuind filme pentru adulţi.
Printre aceştia se numără şi o persoană care nu ar putea face niciodată acest lucru, deoarece este nevăzătoare. Acesta a primit o notificare de la firma Comcast prin care era anunţat că Imperial Enterprisese l-a dat în judecată pentru că a descărcat filmul Tokyo Cougar Creampies.
El crede că filmul a fost descărcat de catre unul dintre vecinii săi deoarece reţeaua wireless din apartamentul său nu este parolată. Deşi niciun judecător nu îl va condamna vreodată, acesta tot va trebui să plătească suma cerută de Imperial Enterprisese, deoarece suma necesară pentru angajarea unui avocat ar fi egală cu cea cerută de companie.