O pictură rară a lui Anthony van Dyck a fost vândută pentru trei milioane de dolari americani
Un tablou descoperit în șopronul unei femei din Kinderhook, New York, la finalul secolului al XX-lea, atribuit ulterior lui Anthony van Dyck, a fost scos la licitație și vândut, joi, cu 3,1 milioane de dolari americani, deși proprietarul său îl cumpărase cu doar 600 de dolari americani.
Tabloul respectiv este un studiu pentru o pictură ulterioară realizată de Anthony van Dyck, intitulată „Sfântul Ieronim”. Pictura finală este deținută de Muzeul Boijmans van Beuningen din Rotterdam (Olanda).
Potrivit Sotheby’s, tabloul respectiv, care înfățișează un bărbat în vârstă dezbrăcat, așezat pe un scaun, este unic din mai multe motive. În primul rând, este unic pentru că este unul dintre cele două studii de mari dimensiuni pe care Anthony van Dyck le-a realizat după modele vii. A fost probabil pictat între 1615 și 1618, când Anthony van Dyck lucra alături de Peter Paul Rubens în Anvers (Belgia). În plus, pictura în ulei are o proveniență neașteptată. Tabloul respectiv a fost identificat recent ca fiind o lucrare a lui Anthony van Dyck, scrie într-o declarație de presă trimisă de Sotheby’s pentru CNN.
„Persoana care a găsit-o, Albert B. Roberts, a fost un colecționar pasionat de piese „pierdute”, descriindu-și colecția ca fiind „un orfelinat pentru arta pierdută care a suferit din cauza neglijenței”, a precizat sursa citată anterior.
Albert B. Roberts a cumpărat tabloul abandonat pentru doar 600 de dolari americani, însă, la scurt timp, istoricul de artă Susan J. Barnes a publicat un articol în care recunoștea tabloul respectiv ca fiind o lucrare „surprinzător de bine conservată” a lui Anthony van Dyck.O parte din încasări vor fi în beneficiul Albert B. Roberts Foundation Inc, care oferă sprijin financiar artiștilor și altor organizații de caritate.
Despre Antony van Dyck
Potrivit The National Gallery, Antony van Dyck a fost cel mai important pictor flamand al secolului al XVII-lea după Peter Paul Rubens, ale cărui lucrări l-au influențat pe tânărul Antony van Dyck. El a studiat și a fost profund influențat de opera artiștilor italieni, mai ales de lucrările de artă ale lui Tiziano Vecellio.
Anthony an Dyck a fost un portretist și pictor de tablouri religioase și mitologice în Belgia și Italia. A fost, de asemenea, un desenator și gravor desăvârșit. Cu toate acestea, acum este cel mai bine amintit pentru reprezentările sale elegante ale lui Carol I și ale curții sale.
Anthonu van Dyck s-a născut la Anvers, Belgia. Artist precoce, primele sale lucrări independente datează din 1615, când ar fi avut vreo 17 ani. În 1621, a fost în slujba lui Iacob I al Angliei, dar a plecat să viziteze Italia, unde a rămas până în 1627. Redarea sa aristocratică a patricienilor genovezi, precum și așa-numiților „Copii Balbi”, au fost foarte bine primite în acel oraș.
După o a doua perioadă în Țările de Jos, un succes mai mare îl aștepta pe Anthony van Dyck, când s-a stabilit la curtea engleză în 1632. Reprezentările sale autoritare și măgulitoare despre Carol I și familia sa au stabilit un nou standard pentru portretul englezesc pe care membrii curții erau dornici să-l facă. aspira.