Revista medicală britanică The Lancet a publicat, vineri, un studiu preliminar referitor la vaccinul Sputnik-V, aflat în curs de dezvoltare în Rusia împotriva COVID-19. Studiul relevă faptul că acest vaccin a declanşat o reacţie imunitară în rândul tuturor voluntarilor care au participat la studii clinice în faze incipiente şi nu a cauzat efecte indezirabile grave. Guvernul rus afirma acelaşi lucru cu o lună în urmă, fără însă a publica datele aferente acestor cercetări, transmit AFP şi Reuters.
Aceste rezultate nu dovedesc deocamdată că vaccinul rusesc asigură o protecţie eficientă împotriva infectării cu noul coronavirus, aspect ce va trebui să fie demonstrat prin studii mai ample, au subliniat experţii în medicină.
Pe 11 august, autorităţile din Rusia au anunţat intrarea vaccinului lor potenţial în ultima fază, cea de-a treia, a studiilor clinice şi intenţia lor de a îl omologa încă din luna septembrie, fără să mai aştepte rezultatele furnizate de faza finală a acestor teste, care sunt realizate „pe mai multe mii de persoane”.
Dubii legate de eficienţa şi siguranţa vaccinului rusesc
Imediat, mai mulţi cercetători şi anumite ţări, precum Germania, au exprimat dubii legate de eficienţa şi siguranţa vaccinului Sputnik-V, în special din cauza absenţei datelor publice referitoare la testele realizate. Experţii occidentali au avertizat împotriva folosirii vaccinului din Rusia până când toate testele şi etapele internaţionale de certificare nu vor fi îndeplinite.
Acum, după ce rezultatele primelor teste au fost publicate pentru prima oară într-o revistă ştiinţifică prestigioasă şi după ce studiul de fază 3 a debutat săptămâna trecută în Rusia pe un eşantion de 40.000 de persoane, un oficial de rang înalt din administraţia rusă a spus că ţara lui a reuşit să demonteze astfel criticile venite din străinătate.
Cum funcţionează, mai exact, Sputnik-V
Vaccinul Sputnik-V – denumit astfel pentru a aduce un omagiu primului satelit artificial din lume, lansat de fosta U.R.S.S. – se bazează pe doi compuşi diferiţi, administraţi prin două injecţii succesive, la un interval de trei săptămâni, detaliază articolul publicat vineri în revista britanică The Lancet.
Este vorba despre vaccinuri „cu vector viral”: ele utilizează ca suport două adenovirusuri umane (familie de virusuri comune), transformate şi adaptate pentru a combate maladia COVID-19.
Două teste de mică amploare, realizate cu două formule diferite ale vaccinului Sputnik-V, au fost efectuate pe un eşantion total de 76 de voluntari adulţi care aveau o stare de sănătate bună. Autorii testelor au ajuns la concluzia că fiecare dintre cele două componente ale vaccinului nu a cauzat „efecte indezirabile grave” şi că administrarea succesivă a celor doi compuşi „determină sinteza de anticorpi” pentru 100% dintre participanţi, scrie Agerpres.
Cele două studii au fost realizate între 18 iunie şi 3 august de cercetători de la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării din Rusia şi au fost finanţate de Ministerul rus al Sănătăţii.
Kirill Dmitriev, directorul Fondului Rusesc pentru Investiţii Directe (RDIF), a anunţat că cel puţin 3.000 de persoane au fost deja recrutate pentru faza 3 a studiului clinic pentru vaccinul Sputnik-V, care a debutat săptămâna trecută, şi că primele rezultate sunt aşteptate în octombrie sau noiembrie.