O primă incursiune terestră a Israelului în Gaza. Anunțul a venit chiar de la autorități

israel fasia gaza

SURSA FOTO: Dreamstime

Autoritățile din Israel informează că infanteria și tancurile au efectuat raiduri în Fâșia Gaza. Scopul misiunii este eliminarea luptătorilor Hamas. Este primul anunț privind trecerea de la războiul aerian la operațiuni terestre.

Așadar, Israelul a anunțat vineri, 13 octombrie, că infanteria și tancurile au efectuat raiduri în Fâșia Gaza. Acesta este primul anunț privind trecerea de la războiul aerian la operațiuni terestre pentru a elimina luptătorii Hamas.

Israelul a anunțat raiduri în Fâșia Gaza

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, contraamiralul Daniel Hagari, a declarat că trupe susținute de tancuri au organizat raiduri. Scopul misiunii este atacarea echipelor palestiniene de lansatori de rachete.

Un alt scop este căutarea de informații despre locația ostaticilor luați de Hamas, conform Reuters.

Câteva mii de locuitori puteau fi văzuți vineri pe drumurile care se îndreptau spre ieșirea din partea de nord a Fâșiei Gaza. Totuși, sursa menționată subliniază că era imposibil de stabilit numărul lor.

ONU a spus că apelul Israelului de a cere civililor din Gaza să plece este imposibil de îndeplinit „fără consecințe umanitare devastatoare”.

Fostul premier israelian a vorbit despre planurile de război ale țării sfinte

Amintim că fostul premier israelian Ehud Olmert a vorbit despre planurile de război ale țării sfinte. Potrivit acestuia, Hamas ar putea acționa în interesul Iranului, ca parte a unei strategii de destabilizare a unei alianțe între America, Arabia Saudită și Israel, menită să contracareze influența iraniană în Orientul Mijlociu.

Întrebat cine s-ar putea afla în spatele atacurilor începute de Hamas, Ehud Olmert a răspuns: „Știm că organizația Hamas a comis sâmbătă aceste atrocități. Cu siguranță Hamas-ul este în prima linie. Știm cu toții că acesta este o organizație teroristă finanțată și inspirată de Iran.”

„Deși nu vorbesc în numele niciunei organizații israeliene, nici al guvernului, ci din urma experienței mele, este clar că Iranul este amestecat în această acțiune. Cu siguranță îi sprijină pe cei de la Hamas, le oferă arme și finanțare.

Dacă se întreabă cineva de ce Hamas a ales acest moment și nu un altul, poate că unul dintre răspunsuri este că Hamas a vrut să-i sprijine pe iranieni împotriva a ceea ce părea o nouă alianță strategică internațională între America, Arabia Saudită și Israel, care voia să oprească penetrarea Iranului prin această parte a Orientului Mijlociu”, a declarat acesta într-un interviu pentru Antena 3.

Ehud Olmert a adăugat că „ar trebui să se facă multe lucruri și se vor face”.

„De-a lungul timpului, iranienii au aflat că Israel are căi de a face lucruri care ajung să îi doară pe iranieni. Acum trebuie să ne ocupăm de Hamas”, a conchis acesta.