Premierul Ludovic Orban a declarat joi că Autostrada Unirii reprezintă o prioritate pentru Guvern, iar Executivul va susţine finanţarea tronsoanelor din acest proiect din fonduri europene. Acesta a menționat că există o bază de negociere, Autostrada Unirii fiind inclusă în masterplan.
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că Autostrada Unirii reprezintă o prioritate pentru Guvern, iar Executivul va susţine finanţarea tronsoanelor din acest proiect din fonduri europene, potrivit agerpres.ro
Răspunsul lui Orban după declarația lui Cătălin Drulă
Întrebat dacă Autostrada Iaşi – Târgu Mureş poate fi construită din fonduri europene, în condiţiile în care deputatul USR Cătălin Drulă a afirmat anterior că acest proiect nu s-ar afla pe lista celor finanţate din următorul buget european, Orban a răspuns: „Domnul Drulă ar trebui să fie mai atent în exprimările opiniilor sale. Nimeni nu poate ştii astăzi câţi bani vom avea din fonduri europene pentru infrastructura de transport şi care este lista proiectelor care vor fi finanţate din fondurile europene alocate de Uniunea Europeană în exerciţiul financiar multianual 2021-2027. Pentru noi, Autostrada Unirea, ca şi Autostrada Sibiu – Piteşti, ca şi autostrada de centură a Bucureştiului, ca şi finalizarea tronsoanelor rămase pe Lugoj – Deva, pe Sebeş – Turda… deci repet, Autostrada Unirii reprezintă o prioritate, ea este inclusă în masterplan, avem o bază de negociere şi noi vom susţine finanţarea tronsoanelor de autostradă de pe Autostrada Unirii din fonduri europene”.
Şeful Executivului a adăugat că Guvernul are argumente „suficient de serioase” pentru a putea obţine finanţarea pentru această autostradă.