"Domnul Fenechiu este un mafiot!" Afirmaţia nu-mi aparţine, ea a fost făcută de fostul ministru al transporturilor, Anca Boagiu, în cadrul emisiunii Capital TV, difuzată de B1. Principala acuzaţie adusă influentului lider liberal se referă la preţul de pornire al licitaţiei pentru CFR Marfă, considerat mult prea mic pentru o companie de o importanţă strategică covârşitoare.

În ciuda aşteptărilor şi a declaraţiilor iniţiale, la startul acestei privatizări nu s-au aliniat investitori străini strategici, cu singura excepţie americanii de la OmniTRAX, dar reprezentaţi de un personaj considerat de toată mass-media ca fiind cel puţin „dubios“. După desfacerea ofertelor, a apărut o nouă surpriză: licitaţia a fost anulată pe motiv că „dosarele erau incomplete“. Aşa că licitaţia se va relua de la zero, cu singura diferenţă că o anumită clauză de participare a fost modificată în aşa fel încât să se califice şi Transferoviar Grup, care putea fi descalificat pe baza condiţiilor iniţiale. Merită menţionat că această fază a procesului presupune oferte neangajante în vederea intrării pe o listă scurtă pentru faza finală. Un lucru bun, dacă ne aşteptăm la un număr de investitori care să nu poată fi numărăţi pe degetele de la o mână, dar absolut inutil în condiţiile de azi. După cum se conturează faptele, nici intenţia de a căuta vreun mare investitor strategic din Europa nu prea a existat. Tot procesul pare să meargă către încredinţarea rutelor de transporturi de marfă unor persoane private, probabil români, probabil apropiaţi de băieţii cu ochi de culoarea cerului şi care să se bucure de condiţii neaşteptat de prietenoase din partea autorităţilor, la un preț mult mai mic decât dacă s-ar vinde toate bunurile companiei pe bucăţi.

Vânzarea pachetului majoritar este un lucru bun, susţin asta cu toată tăria. Mai ales că – începând cu 2008 – compania produce an de an pierderi. Sunt convins că statul va avea de câştigat pe termen lung în urma finalizării procesului de privatizare. Ce lasă un gust amar este faptul că avem din nou nişte condiţii croite în aşa fel încât să se întâlnească naivul stat cu „priceputul“ om de afaceri român. Care va gestiona compania cu aceiaşi oameni – de la directori până la muncitori – care se ocupă şi acum de treburi. Singura schimbare se va produce doar în „zona politică“, zonă care a reuşit performanţa să aducă pe pierderi o companie care nu face bani decât dacă nu vrea. Ne rămâne doar să aplaudăm faptul că la final va exista şansa ca un afacerist român să devină un jucător important la nivel regional într-un anumit domeniu economic. Iar acest gen de „campioni regionali“ sunt exact ceea ce lipseşte economiei româneşti ca să-și poată găsi o direcţie strategică.

Despre egalitate şanselor şi despre alte deziderate pe care oamenii le-au avut în anii de după ‘89, nu e cazul să discutăm. Rămâne să ne împăcăm cu ideea că toţi cei care au fost apropiaţi serviciilor secrete au plecat cu prima şansă în lumea capitalistă.

Claudiu Şerban,
director editorial Capital