O nouă informaţie a apărut în legătură cu ceea ce a îndurat nefericitul Orient Mijlociu. Conform acestei informaţii, SUA au creat o unitatea specială pentru aşa-zisă luptă împotriva ISIS, unitate care a aruncat 90 de mii de bombe în 3 ani asupra civililor, arată Sabah.
Să ne amintim în ce a transformat Primăvara Arabă ţări precum Libia, Egipt, Siria.
În acelaşi mod, Statele Unite au încercat să ocupe Irakul sub pretextul deţinerii de instalaţii nucleare, care de fapt nu existau. În cele din urmă, în această ţară şi-au pierdut viaţa 1,5 milioane de civili, iar Irakul s-a divizat în trei părţi.
Luptă fără concesii
Atunci când analizaţi toate aceste realităţi, înţelegeţi cât de importantă este administraţia preşedintelui Erdoğan. Împotriva loviturilor venite din partea ţărilor care se prezintă drept aliaţi, Erdoğan îşi continuă lupta fără a face vreo concesie.
Gândiţi-vă că toate dosarele legate de trădătorul Fetullah Gülen au fost predate preşedintelui SUA, Joe Biden. Concluzia? Niciuna. O situaţie asemănătoare este şi sprijinul pe care Statele Unite îl acordă PKK/PYD (PYD-Partidul Uniunii Democratice, aripa siriană a PKK-n.trad.), sprijin expus într-un mod foarte clar. Dar concluzia a fost aceeaşi.
Toată lumea să fie pregătită
Odată cu apropierea alegerilor din anul 2023, se încearcă aducerea în actualitate a unui coşmar. Erdoğan se retrage, iar în locul lui vine Kılıçdaroğlu sau Abdullah Gül sau Ali Babacan…
Vă puteţi gândi în ce situaţie s-ar afla Turcia? Să nu uităm deloc aceste realităţi. Algerile din 2023 vor deveni o problemă de viaţă şi de moarte pentru Turcia. Iar sprijinul pe care-l acordă preşedintele MHP (Partidul Mişcării Naţionaliste-n.trad.), Devlet Bahçeli, Alianţei Populare este din cauza acestei probleme de viaţă şi de moarte. Toată lumea care îşi iubeşte patria trebuie să fie pregătită pentru alegerile din 2023. (Editorial de Mehmet Barlas)