Într-o declaraţie publică din 1 aprilie, producătorul de dulciuri Ulker a numit răspunsul inflamat la reclama sa drept o "campanie de defăimare" şi a anunţat că vor fi adoptate acţiuni legale. Reclama a prezentat glumele de 1 aprilie dintre fraţii vitregi şi se dorea a fi amuzantă, a precizat compania. 

Imediat după prezentarea reclamei, Ulker s-a confruntat cu o reacţie puternic ostilă din partea unor cetăţeni, care s-au adunat în jurul locuinţei din Istanbul a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan pentru a-şi exprima susţinerea faţă de oficialul turc. 

La protest a participat şi Metin Kulunk, parlamentar din formaţiunea aflată la putere în Turcia – Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP). Acesta a declarat reclama – în care naratorul spune la final "acum este ziua răzbunării" – ca fiind o încercare de a manipula psihologia a 80 de milioane de oameni. 

"Această naţiune nu a iertat şi nu va ierta noaptea în care a avut loc tentativa de lovitură de stat (din 15 iulie)", a afirmat Kulunk, pentru CNN Turcia. 
În urma tentativei de lovitură de stat de la jumătatea lunii iulie a anului trecut, autorităţile turce au arestat peste 40.000 de persoane şi au destituit sau suspendat cel puţin 100.000 de angajaţi din armată, administraţie şi sectorul privat. Turcii sunt chemaţi la 16 aprilie să se exprime în cadrul unui referendum asupra unei reforme constituţionale care instaurează un sistem prezidenţial ce suprimă postul de premier şi permite preşedintelui să numească şi să revoce miniştri şi să intervină direct în domeniul judiciar. 

Luni la prânz, acţiunile Ulker au scăzut cu 4,7% la Bursa de la Istanbul. 

Şi alte companii deţinute de firma mamă a Ulker – Yildiz Holding – au avut probleme, titlurile firmei de private equity Gozde Girisim Sermayesi înregistrând un declin de 7,5%, iar cele ale grupului Bizim Toptan o scădere de 4,6%. 

Yildiz, proprietarul Ulker, deţine de asemenea firmele United Biscuits Holdings Ltd şi Godiva Chocolatier Inc. 

La sfârşitul anului trecut, Yildiz a raportat vânzarea unei participaţii de 21% din Ulker către compania sa holding Pladis din Marea Britanie, pentru a transfera operaţiunile sale din domeniul biscuiţilor, ciocolatei şi dulciurilor la Pladis, care ar urma să fie listată la Bursa de la Londra. 

Pe piaţa din România, fabrica Ulker din Popeşti-Leordeni şi-a deschis oficial porţile în februarie 2006, sub denumirea locală de Eurex Alimentare. 

AGERPRES