Trăim într-o ţară a contrastelor tari. Se vede, de altminteri, cu ochiul liber. Când e cald, e arşiţă; când plouă, toarnă cu găleata şi, pe deasupra, presa anunţă că ne putem aştepta să apară şi la noi cicloanele…
Zicala „extremele se ating“ pare proprie acestei ţări bizare şi contradictorii care e România. Un guvern liberal supravieţuieşte cu ajutorul unui partid social-democrat; acelaşi guvern, pentru care prioritatea zero ar trebui să fie stimularea creşterii economice printr-o politică fiscală raţională, măreşte pensiile, ignorând senin avertismentele FMI şi ale agenţiilor internaţionale de rating. La noi nu se investeşte şi nu se cheltuieşte cu prudenţă; când au bani, românii îi toacă, vesel şi repede. La fel, sistemul de sănătate are nevoie de investiţii ca de oxigen, şi totuşi un ministru liberal vrea să ne expedieze pe toţi, dar pe absolut toţi, la analize, ocazie cu care vreo 300 de milioane de euro se vor evapora, la rândul lor, din buget. Ministrul Sănătăţii ar trebui să ştie că, statistic vorbind, e sigur că nu suntem nici mai sănătoşi, nici mai bolnavi decât restul lumii. Starea de sănătate, ca – din nefericire – şi prostia, se distribuie în mod egal.
Peste tot e la fel; regula nu e găsirea căii de mijloc, ci jocul pe extreme. Când se gafează, se gafează în stil mare. Cu ecou. Cum se poate explica altfel scrisoarea adresată Comisiei Europene de către Ministerul Justiţiei, în care se cerea ca laudele aduse DNA să fie atenuate? Ministrul Chiuariu a reuşit o performanţă senzaţională: să-i pui beţe în roate propriului guvern, să-ţi dai în acelaşi timp cu firma în cap, să bâlbâi o explicaţie incoerentă, după care să iei şi un vot de încredere din partea partidului e ceva care l-ar fi făcut pe Caragiale să se albească de invidie.
Avem în ţară un Palme d’Or – cel mai important premiu obţinut vreodată de un film românesc. Dar Cristian Mungiu a primit de la stat, prin Centrul Naţional al Cinematografiei, ceva peste 300.000 de euro – ceea ce arată cam câţi bani dau (în ambele sensuri ale expresiei) românii pe cultură. Şi ar fi trebuit să-l felicităm pe cineast, căci e doar reuşita lui şi a echipei sale – dar nu! Pentru că, logic, am vopsit iute frunzuliţele palmierului de aur în roşu, galben şi albastru. Suntem români, deci patrioţi, chiar dacă majoritatea am prefera o ţară fără atâtea extreme.
