Ministrul Apărării a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, că deşi procesul de atribuire pentru programul de corvete a fost contestat, ministerul merge cu negocierea contractului
Întrebat ce se întâmplă cu procedura privind programul de corvete, ministrul Gabriel Leș a răspuns: „Ceea ce vă pot spune, acum este contestată. Vă pot spune că în paralel mergem cu negocierea contractului mai departe cu firma căreia i-am atribuit acest contract. În funcţie de ce va spune instanţa vom vedea dacă vom ajunge la semnarea acestui contract sau nu. Care este cea mai mare problemă – este că pierdem timp extrem de important, eu sper ca în câteva luni de zile să putem semna acest contract, de la momentul respectiv să numărăm cei trei ani de zile de la care o să avem prima corvetă şi şapte ani de zile în care toată capabilitatea ar trebui să fie operaţională”, potrivit news.ro