Am întâlnit-o pe Alina în camera de la Institutul Oncologic Fundeni, aşteptând liniştită să înceapă şedintele de chimioterapie.
Înainte de intra în camera pe care o împărţea cu o altă fată, am aşteptat pe scaunele rupte ale spitalului, contemplând pereţii scorojiţi ai unei clădiri uitate în anii 80, în care cu greu îţi găseşti motivaţia de a lupta cu poate cea mai perversă boală a secolului, cancerul. Perversă şi perfidă, pentru că se instalează în organism ca un şarpe tăcut, nu te anunţă şi nu ţine cont nici de condiţia socială, nici de vârstă, de nimic. Iar cei mai mulţi pacienţi află că sunt bolnavi deja când e prea târziu, pentru că boala îţi macină încet-încet organele fără vreo urmă de durere pâna când nu mai ai nicio şansă.
În acea aproape o oră petrecută cu ea i-am cunoscut o parte din viaţa desprinsă parcă dintr-un scenariu de film şi supusă greu încercărilor.
La doar 36 de ani, Alina Petrea (Thomas) a aflat imediat după a doua naştere că suferă de cancer de colon cu metastază la ficat (jumătate afectat), peretele vaginal şi plămâni (incipient). Spune că ştie care îi sunt şansele şi că îşi dă seama la ce luptă se înhamă. Însă îndrăzneşte să îşi făureasă planuri de viitor pentru cei doi copii pe care a fost nevoită să îi lase în grija tatălui şi a soacrei în Marea Britanie.
„În România, am primit o şansă la viaţă din partea medicilor români, care mi-au dat speranţa să lupt, pentru mine şi pentru familia mea. Mulţumită familiei şi prietenilor am reuşit să ajung aici, înapoi în România. Însă am fost nevoită să-mi las în Marea Britanie cei doi copii, împreună cu tatăl lor si cu soacra mea. Dar am considerat că trebuie să plătesc şi acest preţ pentru a putea lupta pentru viaţa mea”, a declarat Alina, revistei Capital.
Obrajii ei, cândva îmbujorati, au devenit livizi si îmbătrâniţi înainte de timp, ca tot corpul său de altfel.
Ochii, cu reflexii negre, sunt lipsiţi de expresie, singurul sentiment pe care ei îl transmit fiind o tristeţe fără margini.
S-a născut la Galaţi, fiind singurul copil al unei familii minunate care îşi dorea cu ardoare un copil. Ca alte sute de mii de tineri din România, a avut o copilărie presărată de multe ambiţii.
Din dorinţa de a cunoaşte alt sistem, a decis să îşi ia inima în dinti, iar într-o valiză, sperantele şi visele pe care atât de mult le preţuia. A decis să îşi caute fericirea pe alte meleaguri, singură şi la mii de kilometri distanţă de cei dragi.
În 2009, în urma unui concurs, a fost selectată să lucreze în Anglia ca asistent social, ajungând astfel să practice profesia de asistent social în Marea Britanie, ţara care o adoptase. Tot acolo l-a întâlnit şi pe Ben, un britanic care i-a devenit soţ şi tatăl celor doi copii, Ryan Constantin, de 3 ani şi 3 luni, şi Estella Maria,de 7 luni.
Din păcate, şi în Marea Britanie, fericirea s-a dovedit a fi iluzorie, tot ceea ce Alina putea, omeneşte, spera, năruindu-se în câteva clipe. Asta, după ce în vara lui 2018 a născut-o pe fiica sa Estella, la finalul lui octombrie 2018, Alina a primit un diagnostic nemilos.
Sistemul medical din Marea Britanie i-a oferit doar alternativa de a beneficia de şedinţe de chimioterapie pentru a-i prelungi viaţa cu aproximativ 3 ani, dar fără alternativa unei operaţii. Astfel, Alina a hotărât să se reîntoarcă în ţara pentru tratament întrucât medicii români i-au oferit o şansă la viaţă.
Medicii sunt extrem de rezervaţi cu privire la şansele ei de supravieţuire. Duce acum un adevărat război, pe fronturi multiple. Luptă împotriva morţii şi luptă pentru a fi alături de copii sai. În ciuda acestei situaţii extrem de dificile, Alina este un om extrem de optimist şi puternic emoţional.
„Trebuie să mă fac bine pentru copiii mei, sunt mai determinată să lupt – poate mai mult ca niciodată – nu neapărat pentru mine, cât pentru cele două suflete ce-mi luminează viaţa, pentru Ryan şi Estella”, ne spune ea.
Are însă nevoie de un spaţiu de locuit, temporar, un apartament pe care să îl închirieze, deplasarea ei de la Galaţi la Spitalul Fundeni, pentru tratamentul pe care trebuie să îl urmeze fiind extrem de dificilă, în condiţiile bolii de care suferă.
Pentru mai multe informaţii privind povestea Alinei puteţi citi mai multe pe pagina de Facebook: “O şansă pentru Alina”.
Cei care doresc să o spijine pe Alina o pot face prin donaţie în urmatoarele conturi:
În LEI : RO30RZBR0000060020588200
În EURO: RO03RZBR0000060020588201
Titular cont: PETREA ALINA MIRELA
Raiffeisen Bank – Unitatea Ag. Obregia