Camerele reunite ale Parlamentului au decis în urmă cu puţin timp să reia procedura de audiere şi numire a componenţei Autorităţii de Supraveghere Financiară în data de 18 iunie Marţea viitoare vom afla cine rămâne şi cine pleacă de la ASF
Peste exact o săptămână,pe 18 iunie la ora 11, reîncep audierile pentru numirea componenţei Autorităţii de Supraveghere Financiară, după ce Guvernul a decis să reducă numărul membrilor de la 17 la 11. De această dată, candidaţii care nu au cel puţin 10 ani experienţă nu vor mai fi luaţi în calcul. În actuala componenţă, printer membrii neexecutivi există persoane care vor fi afectate de noile reglementări. Consiliul va fi condus în continuare de un preşedinte, un primvicepreşedinte şi trei vicepreşedinţi iar numărul membrilor neexecutivi a fost redus de la 12 la 6.
Structura ASF este rezultatul unei negocieri politice fiecare partid parlamentar având persoane agreate printre membri. Conducerea executivă va rămâne, se pare, în aceeaşi componenţă formată din Dan Radu Ruşanu-preşedinte, Daniel Dăianu-primvicepreşedinte, Daniel Tudor, Mircea Ursache şi Ion Giurescu-vicepreşedinţi. Cei 12 membrii neexecutivi numiţi iniţial erau Dorina Mihăilescu, Gheorghe Marcu, Gavrilă Alexe, Gheorghe Albu, Lorand-Istvan Kralik, Marian Mîrzac, Marian Sârbu, Cornel Moldoveanu, Tudor Baltă, Doru Frunzulică, Nina Puiu şi Gheorghe Cornel Coca Constantinescu. Dintre aceştia, cel puţin 6 îşi vor pierde postul însă este posibil ca numărul lor să fie chiar mai mare dacă apar pretendenţi noi pentru consiliul ASF.