O separare legală de UE ar costa scump Polonia
Verdictul Curții Constituționale poloneze reprezintă o amenințare directă la adresa sistemului juridic din UE, un sistem care consfințește unitatea organizației. Regatul Unit s-a retras din UE, în timp ce Polonia își proclamă independența constituțională aflându-se în interiorul organizației. Asta erodează din interior însăși integritatea uniunii.
Verdictul instanței reprezintă punctul culminant al unei campanii pe care guvernul conservator naționalist al Poloniei a purtat-o timp de cinci ani pentru a-și recâștiga controlul asupra sistemului juridic al țării. El a redus vârsta de pensionare a judecătorilor instanței pentru a-i îndepărta pe cei considerați ca fiind neloiali. Guvernul a creat un regim disciplinar pentru a se asigura că judecătorii ajung la deciziile dorite de el și a blocat invocarea legislației UE întru contestarea autorităților poloneze. Anterior, guvernul a încălcat legea pentru a umple Curtea Constituțională, autoarea verdictului de joi, cu oameni care îi sunt credincioși, notează Financial Times.
Campania guvernului reprezintă primul și cel mai relevant atac la adresa instituțiilor și la adresa Constituției din Polonia. Varșovia s-a întors împotriva Uniunii Europene din momentul în care Comisia Europeană a reclamat în instanță incapacitatea Poloniei de a respecta principiul fundamental al independenței justiției.
Supremația legislației UE este contestată
Este adevărat că instanța poloneză nu este singura care contestă supremația legislației UE. Anul trecut, Curtea Constituțională a Germaniei a constatat că Curtea Europeană de Justiție și-a depășit atribuțiile atunci când a susținut achiziționarea unor obligațiuni de către Banca Centrală Europeană. Și instanța germană a trecut atunci peste această limită.
Dar verdictul german a fost fundamental deosebit. A fost un dosar legal examinat de o instanță independentă; dosarul polonez a fost inspirat politic de intervenția premierului polonez, Mateusz Morawiecki. Instanța germană avea și ea o istorie îndelungată în privința contestării unor verdicte CEJ din cauză că, în opinia sa, ele nu respectau drepturile prevăzute în legea de bază a Germaniei; în cazul Poloniei, guvernul este cel care încalcă dreptul la reparații juridice. Mai exact, instanța germană a susținut că CEJ nu și-a îndeplinit cum trebuie atribuțiile. Instanța poloneză respinge această supremație la un nivel mult mai larg.
Verdictul instanței este un travesti, după cum au susținut unii membrii care s-au opus. Argumentul său, potrivit căruia legislația UE ar forța instanțele poloneze să încalce Constituția țării, este absurdă. UE încearcă să facă guvernul de la Varșovia să-și respecte propria Constituție și să asigure independența justiției. S-ar putea, totuși, ca guvernul să dea înapoi și să nu publice verdictul; altminteri, acesta va trebui să fie înlocuit, lăsat deoparte sau pur și simplu ignorat, după cum au afirmat deja o serie de juriști polonezi.
Comisia va căuta să înainteze acțiune în justiție
Din nefericire, UE nu dispune de o pârghie viabilă capabilă să expulzeze o țară membră pentru încălcarea reglementărilor sale. Aproape sigur, Comisia va căuta să înainteze acțiune în justiție, amenințând cu amenzi usturătoare, dacă Polonia refuză să-și respecte angajamentele. S-ar putea ca ea să recurgă și la sancțiuni financiare pentru a încerca să readucă Varșovia la ordine. Acum este de neconceput ca Bruxelles-ul să aprobe cererea Poloniei vizând un fond de redresare post-pandemie în valoare de 36 miliarde euro. Bruxelles-ul are totodată motive să înghețe și alte plăți. Până în anul 2027, Polonia ar urma să primească din partea UE un fond de dezvoltare în valoare de 121 miliarde euro. Contribuabilii din alte țări se întreabă de ce ar trebui ei să sprijine o țară care nu mai recunoaște regulile organizației.
Din nefericire, polonezii vor trebui să plătească pentru fanatismul guvernului. Asta ar putea avea repercusiuni pentru partidul Lege și Dreptate și pentru susținătorii săi, care par hotărâți să se îndepărteze tot mai mult de o populație care rămâne eminamente proeuropeană. Guvernul susține că nu dorește ieșire Poloniei din UE. Secesiunea constituțională pusă la cale prin intermediul unei instanțe partizane spune însă o cu totul altă poveste.