Cei mai mulţi dintre producătorii de lapte de la noi, în general cu capacităţi mijlocii şi mici privesc cu teama spre viitorul apropiat unde văd eliminarea cotelor de producţie - tot acolo se află însă şi decizia Chinei de a renunţa la politica "un copil de familie".
În China numărul copiilor în vârste între 1 şi 5 ani este de 65,02 milioane. Este de peste trei ori întreaga populaţie a României, sau dacă vreţi o ţară cât Franţa sau Marea Britanie sau Italia, a cărei naţiune ar fi formată numai din copii – copii în a căror alimentaţie laptele ar fi cel mai important element. Aceasta este doar realitatea din acest moment stabilită în baza politicii "un copil de familie" – strategie demografică iniţiată în 1978 pentru a preveni creşterea bruscă a populaţiei. Acum datele sînt altele, liderii chinezi se tem că populaţia îmbătrâneşte prea repede şi vor să o intinerească.