Ministrul Muncii Raluca Turcan a declarat sâmbătă, că Ludovic Orban a cedat colegilor din coaliție trei ministere importante, respectiv Fonduri Europene, Transporturi și Dezvoltare, pentru a putea obține funcția de președinte al Camerei Deputaților pentru el.
„Adevărul este cunoscut de tot partidul şi realitatea este că trei ministere importante – Fondurilor Europene, Transporturilor şi Dezvoltării Regionale au fost negociate direct de preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Cred că orice penelist responsabil avea dreptul să fie nemulţumit de această tranzacţionare care pe fond a afectat PNL, prin forţa pe care o are în Guvern. Funcţia de prim-ministru revenea de drept PNL, pentru că obţinut cel mai mare rezultat în alegeri, în coaliţia de guvernare, iar celelalte trei ministere au fost cedate pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.
Este o realitate şi e păcat că se propagă astfel de mesaje în campania internă a PNL, în loc să vorbim despre soluţii pentru viitorul PNL, astfel încât reformele asumate să fie duse la bun sfârşit”, a afirmat Raluca Turcan.
Raluca Turcan, despre declarațiile lui Ludovic Orban
Ea a fost întrebată de un jurnalist despre o declaraţie a lui Ludovic Orban făcută sâmbătă, cum că ar fi fost părăsit de ceilalţi membri ai conducerii partidului la negocierile de la formarea coaliţiei guvernamentale în care s-au împărţit ministerele.
„Nu are cum să fie o declaraţie a domnului Orban, pentru că nu este adevărată. (…) Nici măcar premierul desemnat nu a participat la împărţirea ministerelor. Deci, eu nu cred că a făcut această declaraţie, pentru că ar însemna că ar minţi, deci nu cred că este adevărată declaraţia. Eram acolo cu toţii. (…) Eu nu cred că e o declaraţie făcută, pentru că nu are cum să fie adevărată”, a spus şi premierul Florin Cîţu, răspunzând întrebării adresate de jurnalist.
Totodată, el a fost întrebat de presă dacă mai ascultă de liderul PNL, Ludovic Orban. „Noi ascultăm de Programul de guvernare, de programul coaliţiei. Sunt mai multe lucruri de care ascultăm”, a răspuns Cîţu.
Liderul PNL şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă, la Botoşani, într-o alocuţiune susţinută în faţa membrilor organizaţiei liberale din judeţ, că a fost părăsit la negocierile pentru formarea coaliţiei şi negocierile pentru formarea Guvernului de către ceilalţi membri ai echipei de negociere votată în partid.
„Am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL – trebuie să ştiţi lucrul ăsta: preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care, nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a afirmat Ludovic Orban.
Florin Cîțu și Ludovic Orban candidează în cursa internă a partidului PNL pentru funcția de președinte, iar Raluca Turcan și-a arătat sprijinul pentru premier. Congresul PNL în cadrul căruia se va stabili cine va conduce partidul are loc pe 25 septembrie.
Sursă foto: Dreamstime