Primăria Mangalia a organizat, evenimentul de lansare a proiectului „Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn”, în valoare de 20 de milioane de lei, finanţat din fonduri europene, ale cărui lucrări vor demara în prima parte a anului viitor.
Proiectul a fost prezentat de către primarul Municipiului Mangalia, Radu Cristian, alături de managerul de proiect, Dan Ciprian Popa. Cei prezenţi la eveniment au fost informaţi cu privire la proiectul tehnic de reabilitare a staţiunii Saturn în scopul creşterii numărului de turişti şi punerii în valoare a întregii zone de sud a litoralului românesc al Mării Negre.
Astfel, potrivit informaţiilor oferite, vor fi reabilitate trotuarele şi asfaltate drumurile, se va amplasa mobilier urban modern, se vor amenaja spaţiile verzi şi se va reface reţeaua de iluminat public a străzilor propuse pentru reabilitare, respectiv: Lavrion, Greenport, Henny Ignatie, Corneliu Coposu.
„Am depus acest proiect încă din toamna anului 2016 şi după aproape doi ani am semnat contractul de finanţare în vara acestui an, iar acum suntem în perioada de licitaţie şi sperăm ca la începutul anului viitor să intrăm cu lucrările în teren”, a declarat edilul.
Conform Agerpres, după implementarea proiectului, în valoare de aproximativ 20 de milioane de lei, staţiunea Saturn va fi dotată cu panouri de informare, cu led, staţii de autobuz, totemuri de semnalizare, piste şi staţii de biciclete, alimentate cu energie solară. Totdată, vor fi montate panouri electronice de informare, amplasate în cele trei intersecţii (strada Lavrion cu străzile Henny Ignatie şi Corneliu Coposu, strada Henny Ignatie cu strada Greenport şi strada Greenport cu strada Lavrion), cu gestionarea online a conţinutului afişat.
Proiectul este finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 7: ‘Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului’, Prioritatea de investiţii 7.1: ‘Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de muncă, prin dezvoltarea potenţialului endogen, ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum şi sporirea accesibilităţii şi dezvoltarea resurselor naturale şi culturale specifice (Investiţii în infrastructura de turism)’.