„O ţară bogată în această parte a lumii, care o să surprindă pe mulţi de îndată ce se va porni, iar eu aştept să se pornească pe treabă“. Cuvintele despre România îi aparţin lui Ion Ţiriac, un om care ştie ce şi când spune, dar mai ales ştie ce şi când face, şi au fost rostite la lansarea reprezentanţei DaimlerChrysler la Bucureşti. În aceeaşi zi de joi, săptămâna trecută, premierul Călin Popescu Tăriceanu – în viaţa privată importatorul unei alte mărci de maşini în România – spunea la Călăraşi că grupurile de interese sunt cele care creează locuri de muncă în România, nu Guvernul.
Cum se leagă lucrurile! Concernul germano-american producător de autovehicule a demis spre sfârşitul anului trecut o parte din directori, iar boss-ul diviziei de autobuze Evobus a demisionat pentru că o investigaţie – atenţie, internă! – a descoperit că unii angajaţi sunt implicaţi în plăţi ilegale către autorităţi, inclusiv din Europa de Est, pentru a câştiga contracte cu instituţiile publice de transport în comun. Prin gropile cărei capitale est-europene rulează de anul trecut autobuze Mercedes? Aţi ghicit, e vorba de Bucureşti…
Iată cum, veţi spune, nu e nici o diferenţă între ei şi noi, bănuieli de corupţie plutesc deasupra sediilor unor mari puteri economice mondiale în aceeaşi măsură ca şi deasupra unor palate administrative de la noi.
Dar tocmai asta e diferenţa, mărimea contează! Ei dau, noi luăm. Ei fac anchete interne şi demit oameni, noi putem să facem câte anchete vrem, tot aia e. Ei ne spun ce să facem ca să intrăm în Europa, noi facem obligaţi şi după aceea ne arogăm meritele. Ei ştiu exact când, de ce şi cum vor investi în România, noi nici măcar nu ştim cum ne cheamă după aderare.
Asta e strategia post-aderare a României, un ping-pong cu bileţele roz care se dovedesc, de fapt, gălbui, cu rugăminţi aşternute pe un colţ de hârtie cu antet, sau cu sfaturi glumeţe adresate unui ministru care ar trebui să modifice caiete de sarcini la licitaţii publice în aşa fel încât să poată câştiga şi firme de construcţii autohtone cu nume de restaurant. Toate acestea, cu parfum de trafic de influenţă. Hotărât lucru, nici la corupţie nu ne pricepem, darmite la integrare după aderare.
Cum să pornească România la treabă, domnule Ţiriac, când nici la tenis nu se mai pricepe?!
