Plasarea unei mari parti din avutia nationala in proprietatea unor institutii de tipul fondurilor proprietatii de stat sau private care, prin definitie, nu pot exercita rolul proprietarului in mii de intreprinderi a facut ca soarta respectivelor proprietati sa devina hazard.
Spre exemplu, Fondul Proprietatii de Stat a preluat timp de sapte ani excedentul brut de exploatare (beneficiile) intreprinderilor care au fost trecute in patrimoniul sau, ceea ce a facut ca marea majoritate a acestor intreprinderi sa fie lipsite de cea mai importanta sursa proprie de restructurare.
Din statutul initial al FPS, de holding care indeplineste functii de management, marketing si restructurare pentru societatile comerciale din patrimoniu, s-au redus treptat atributiile pana la cea de vanzator pe care o mai are in prezent. Cu atat mai putin se poate vorbi de astfel de functii la nivelul SIF-urilor, care au preluat o alta parte din patrimoniul statului.
Sentimentul de abandon al proprietatii statului a fost confirmat o data mai mult de „Strategia de dezvoltare pe termen mediu” elaborata de experti agreati de Guvern, dar care nu a fost primita pozitiv nici de partidele politice, nici de patronate, nici de sindicate.
Avantul demolator al „grupului de experti” care se declara ca autori este evident atunci cand se afirma ca sunt baliverne aprecierile cu privire la existenta unei forte de munca calificate si a resurselor in Romania. Iata un citat din analiza avantajelor comparative: „Miturile fondatoare” ale republicii, cum ca forta de munca ar fi inalt calificata si ca tara (Romania – n.n.) ar fi bogata in resurse se vad sever amendate de realitatile economice”.
S-ar putea sa fie vorba, de fapt, de o neintelegere in termeni. Grupul de experti sa fi elaborat strategia economica pe termen mediu a statului (politici de stat) – un fel de manual pentru elaborarea strategiei – in timp ce intreaga societate romaneasca asteapta o strategie a dezvoltarii economiei propriu-zise.
Nu stim in ce masura a contribuit la aceasta strategie Academia Romana intrucat unele cercetari de anvergura, cum este proiectul „Evaluarea starii economice nationale”, ajung la concluzii si propuneri mult diferite. Economistul Aurel Iancu, membru corespondent al Academiei Romane a dat publicitatii, la inceputul acestui an, o sintetiza a proiectului sus-mentionat al Academiei Romane.
Iata ce ar putea afla din bibliografia recomandata grupul de experti:
Capacitatea de export a Romaniei a scazut tocmai in ramurile care au cele mai mari oportunitati: materii prime indigene, capacitati de productie, personal calificat si piata interna. Este vorba de ramuri industriale cum sunt: industria alimentara si de bauturi, de masini si utilaje, de tractoare si masini agricole, de produse nemetalifere si materiale de constructii, echipamente si instalatii, confectii, textile si pielarie.
Cercetarea economica
infirma strategia
Dificultatile acestor industrii provin din faptul ca restructurarea si privatizarea lor nu a fost corelata cu etapele de deschidere a pietelor prin acordurile cu UE, CEFTA si AELS. Astfel s-a facut ca marfurile din import au acaparat treptat si piata interna, generand lichidarea industriei autohtone cu un impact de peste un milion de locuri de munca pierdute pe piata muncii.
Deficitul comercial in crestere cu tarile vest-europene a fost generat, intre altele prin perceperea de taxe vamale, in perioada 1992-1999 de un miliard euro de tarile Uniunii Europene, in timp ce Romania a incasat numai 300 milioane euro din taxarea importurilor din tarile UE.
Aparatul disponibil in Ministerul Comertului, institutie combinata in mod ciudat cu Ministerul Industriei, nu a permis utilizarea instrumentelor de politici comerciale legale, cum ar fi taxele compensatorii la importul in Romania de produse subventionate din UE sau a reglementarilor specifice din Runda Uruguay. De exemplu, potrivit reglementarilor Rundei Uruguay, Romania este indreptatita ca pana in 2002 sa aplice subventii pentru promovarea exporturilor si restructurare. Totusi la exportul de otel, Uniunea Europeana a penalizat Romania cu o suprataxa de peste 9% din valoarea exportului. De asemenea, prin reduceri de taxe vamale, directionate catre anumite grupuri de interese, in ultimii zece ani protectia tarifara oficiala evaluata la un nivel mediu de circa 19% a fost redusa, practic, la sub 5%.
Criterii inadecvate tranzitiei
Exemplificarile date la capitolul destinat strategiei industriale de Grupul de experti dovedesc tocmai superficialitatea unor analize. Este un lucru comun ca tarile industrializate isi exporta spre tarile in curs de dezvoltare industriile energo si material intensive. Este deci firesc ca Romania avea in 1996 o productie de ingrasaminte chimice pe cap de locuitor superioara tarilor vest-europene (Romania 65 kg/loc., Franta 51 kg/loc., Italia 16 kg/loc., Germania 59 kg/loc., Marea Britanie 25 kg/loc.). Este totusi mai bine sa exporti ingrasaminte decat fier vechi si cherestea.
Desfiintarea licentelor de export la fier vechi si cherestea a adus mari prejudicii siderurgiei si exportului de mobila, care si-au pierdut competitivitatea pe pietele externe din cauza faptului ca au fost obligate sa se aprovizioneze la preturi mult mai mari. In acest fel s-a ajuns ca in strategie sa se recomande exportul de lemn brut si pluta in loc de mobila.
Concluzia studiului Academiei Romane este ca ajutoarele furnizate de UE, impreuna cu conditionarile FMI si Bancii Mondiale (vezi blocarea privatizarii marilor intreprinderi prin PSAL), nu compenseaza pierderile comerciale ale Romaniei. De precizat ca bugetul multianual (2000-2002) va cuprinde cofinantari de doua miliarde euro pe timp de trei ani (60% din valoarea proiectelor convenite cu UE cade in sarcina Romaniei), proiectele vizand cu prioritate infrastructura si mediul, fara aport lucrativ imediat. Este semnificativ ca din cele 63 de pagini ale strategiei pe termen mediu, industriei ii sunt rezervate numai doua pagini, in care se spune mai mult ce sa nu se faca. Si totusi romanii ar dori sa faca!