Cosmin Seleși se întoarce la Pro TV. La începutul acestui an, emisiunea „Batem palma” a fost eliminată din grila de programe a postului Pro TV și înlocuită cu emisiunea „Ce spun românii”, prezentată de Cabral.
Pe 27 februarie a avut loc ultima ediție a primului sezon al emisiunii „Batem palma”, iar puține informații erau disponibile cu privire la înregistrarea unui nou sezon. Prezentatorul TV, vizibil emoționat, a transmis un mesaj de mulțumire către toți telespectatorii pentru susținerea acordată în fiecare ediție a emisiunii.
„Nu-mi vine să cred că am ajuns și la acest moment când vă putem spune că urmează să-i cunoașteți pe ultimii cinci concurenți ai primului sezon! Mă simt super norocos pentru că am avut ocazia să-i am alături de mine pe toți acești oameni minunați, încărcați de energie și de voie bună”, spunea prezentatorul la acel moment.
Începe sezonul al doilea
Cosmin Seleși declara că pe platourile de filmare a fost o atmosferă extraordinară, iar faptul că a avut alături un număr atât de mare de telespectatori înseamnă că a reușit să le transmită starea lor de bine.
La numai câteva luni distanță, fostul prezentator al emisiunii „Te cunosc de undeva” a anunțat că se întoarce pe micile ecrane.
Cosmin Seleși a dezvăluit că va fi gazda celui de-al doilea sezon al emisiunii „Batem palma”, iar această continuare a colaborării pare să fie o nouă șansă din partea Pro TV. De asemenea, el a menționat că filmările pentru noul sezon sunt deja în plină desfășurare.
„Începem o nouă zi de filmări la #batempalma! Și avem o super energie pe care abia aștept să v-o aducem acasă. Energie din cale afară, voie bună și intuiție!
E clar vorba despre @batem.palma. Noi continuăm să filmăm și abia așteptăm să vă bucurați alături de noi de noul sezon”, a spus Cosmin Seleși pe rețelele de socializare.
Seleși a făcut promisiuni telespectatorilor
Revenind cu forțe proaspete, Cosmin Seleși este sigur că noul sezon al emisiunii „Batem palma” va fi pe măsura așteptărilor telespectatorilor.
Acesta a precizat încă de la difuzarea ultimei ediții a primului sezon că abia așteaptă să revină la treaba. Seleși a apucat deja să îi văd puțin pe noii concurenți și a spus că are încredere că urmează niște zile de filmări de neuitat, atât pentru el cât și pentru ei.
„Nu vreau să fac promisiuni mari, dar eu sunt sigur că o să vă placă tot mai mult să fiți cu ochii pe noi. Până la revedere, vă spun doar atât: fiți pregătiți să bateți palma cu intuiția și distracția”, a spus Cosmin în prima zi a filmărilor din noul sezon, potrivit cancan.ro.