Noua Zeelandă, una dintre țările care au reușit să stopeze aproape de tot pandemia COVID-19, cu extrem de puține cazuri și decese înregistrate, a anunțat recent că își concediază ofițerii vamali care au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19.
Mai mulți angajați la stat au fost concediați după ce au refuzat vaccinarea
Noua Zeelandă a concediat până acum nouă ofițeri vamali care au refuzat să se vaccineze anti-COVID-19. În februarie, premierul Jacinda Ardern a anunțat că vaccinarea nu va deveni obligatorie pentru personalul din prima linie, dar cei care refuză vor fi mutați pe alte posturi. Cei nouă ofițeri vamali au fost concediați deoarece pentru ei pur și simplu nu s-au găsit alte poziții în care să fie mutați, informează The Guardian.
Sindicatele, împotriva vaccinării obligatorii
Sindicatele s-au pronunțat împotriva vaccinării obligatorii și au insistat că personalul nevaccinat „ar trebui redistribuit, iar drepturile lor de muncă trebuie protejate”. Agenția vamală a căutat opțiuni de redistribuire a celor nouă în cadrul serviciului public mai larg, dar tot nu a găsit.
Guvernul Ardern a dispus ca toate persoanele care lucrează în zona de frontieră cu risc ridicat să fie vaccinate până la data de 1 mai. Până acum, circa 95% din personalul vamal din prima linie a primit prima doză, iar 85% și rapelul.
Aplicație pentru detectarea coronavirusului, dezvoltată în Noua Zeelandă
O aplicație concepută pentru a detecta coronavirusul înainte ca utilizatorul acesteia să prezinte simptomele este testată în Noua Zeelandă. Aplicația, bazată pe inteligență artificială, se conectează la ceasuri inteligente sau dispozitive mobile care evaluează activitatea sportivă și va putea detecta virusul cu o precizie de 90% cu până la trei zile înainte de apariția primelor simptome.
Lucrătorii frontalieri din Noua Zeelandă au început să testeze o aplicaţie concepută pentru a detecta coronavirusul înainte ca utilizatorul acesteia să prezinte simptome. Aplicaţia, numită ”elarm”, se conectează la ceasuri inteligente sau dispozitive mobile care evaluează activitatea sportivă şi se bazează pe inteligenţa artificială pentru a analiza variabile precum ritmul cardiac şi temperatura corporală, astfel încât să poată detecta semnele precursoare de COVID-19, informează AFP.
Potrivit dezvoltatorului Datamine, cu sediul în Noua Zeelandă, aplicaţia poate detecta virusul cu o precizie de 90% cu până la trei zile înainte de apariţia simptomelor, precum tuse, dificultăţi de respiraţie şi oboseală.
26 de decese COVID-19 la cinci milioane de oameni
Noua Zeelandă a reuşit în mare măsură să limiteze răspândirea pandemiei de coronavirus, cu doar 26 de decese asociate COVID-19 la cinci milioane de locuitori. Rarele cazuri locale au fost în general asociate persoanelor care lucrează la frontieră şi care s-au aflat în preajma călătorilor care însă la întoarcerea din străinătate au fost plasaţi în carantină.
Sursă foto: Dreamstime