Familia tradițională, dacă ar mai exista în țara asta, ar număra bunici, copii și nepoți strânși în jurul mesei de duminică, vorbind unii cu ceilalți și împărtășindu-și gândurile, nevoile și valorile. Nu s-ar întâlni pe Skype sau Face Time, nu și-ar duce existența între jobul din Italia, vacanța din Turcia și sărbătorile religioase de două ori pe an, acolo unde e fiecare de loc.

Țara astra se destramă pe nesimțite, în timp ce noi suntem prea ocupați să chibițăm războaie interne de partid din care nu avem nimic, dar absolut nimic de câștigat. În aproape 30 de ani după regimul Ceaușescu nu am reușit să legăm teritoriul ăsta care aniversează centenarul de la Est la Vest și de la Nord la Sud; să putem simți cu toții că suntem frați români. E mai ușor să ajungi de la București la Sofia decât la Cluj, de la Timișoara la Budapesta decât la Craiova, de la Iași la Odesa decât la Constanța. Nu din cauza distanței ci din cauza lipsei de infrastructură care să facă din România o țară cu adevărat indivizibilă. Iar vorba aceea cu neputința de a zugrăvi într-o viață tot ce a construit Ceaușescu în zece ani tinde să devină un adevăr cât se poate de dureros.

Dezbatem zi și noapte dacă economia merge bine, dacă măririle de salarii de la stat sunt sau nu oportune, dacă punctul de pensie poate să mai crească sau nu, dacă inflația de 5% ne înghite bunăstarea sau doar stimulează creșterea economică prin încurajarea consumului. Avem teorii macro și pentru statul minimal din visele libertarienilor, și pentru cel supraponderal atât de iubit de socialiști. Avem locuri de muncă, mașini la scară și internet de mare viteză la discreție. Ne dăm like-uri pe Facebook și ne războim cu cei din afara grupului nostru de prieteni virtuali. Comentăm grosier pe site-uri și forumuri, vărsăm găleți de lături lingvistice în capul oricui e de altă părere cu noi și ne băgăm în față la orice coadă. În tot timpul ăsta, pe nebăgate de seamă, se scurg în afara granițelor sute de mii de oameni. Sutre de mii de copii sunt înscriși la școli din străinătate, ca să poată învăța că inima stă de obicei în stânga pieptului și că 12 este mai mic decât 16, nu invers, cum stă scris cu slovă neagră pe hârtie albă în manualele noastre unice. Sute de mii de români cotizează la fonduri de pensii și șomaj din Italia, Spania și Anglia, de teamă să nu vină la un moment dat un Ionuț Mișa care să le fure banii de pensie la ordinul lui Dragnea.

 

Chirurgii noștri îi operează pe străini fiindcă acolo nu trebuie să se roage de vreun profesor cu feudă personală într-un mare spital de stat ca să-i lase să opereze. Zidarii și faianțarii noștri lucrează până dau în brânci pe șantierele altora fiindcă acolo li se plătesc orele suplimentare, sunt respectați și nu-și iau gaze în bot și pulane pe spinare fără să fie vinovați de nimic.

Treziți-vă, români! Dacă vreți să mai aveți o țară pe care s-o puteți simți a voastră, începeți schimbarea cu cel pe care-l vedeți în oglindă. Gândiți cu propriul vostru creier și – pentru numele lui Dumnezeu! – ieșiți la vot la alegeri. Puneți ștampila pe unii noi, dacă cei vechi sunt hoți, proști, sau amândouă deodată. Altfel, nu va mai rămâne decăt o amintire urâtă din țara asta frumoasă. Vor seca hoții și Dunărea, cum au făcut cu insula Belina, doar ca să-și facă ei domeniu personal de pescuit și vânătoare pe banii voștri.