Comanda, a cărei valoare nu a fost dezvăluită, cuprinde un mix de elicoptere de tip H145, H125 şi H225. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne din Ucraina, primul elicopter ar urma să fie livrat în cursul acestui an.
Acordul a fost anunţat cu ocazia unei vizite la Kiev a ministrului francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, care a subliniat sprijinul oferit Ucrainei de autorităţile de la Paris în disputa cu Rusia. După întâlnirea cu şeful diplomaţiei franceze, premierul Ucrainei, Volodimir Groisman, a estimat că schimburile comerciale bilaterale ar putea creşte până la 3,5 miliarde dolari, de la 2 miliarde dolari în 2016. ‘Franţa este un partener strategic de încredere’, a spus Groisman.
Airbus este lider mondial în domeniul aeronautic, al spaţiului şi al serviciilor conexe. În 2016, compania a generat venituri de 67 de miliarde de euro şi a angajat o forţă de muncă de aproximativ 134.000 de oameni. Airbus Helicopters a inaugurat, anul trecut, noua fabrică din România, o investiţie de 52 milioane de euro, unde va fi produs elicopterul cu două motoare H215, primul aparat fiind aşteptat să iasă de pe linia finală de asamblare în 2018. AGERPRES