Manifestațiile au început vineri și au continuat sâmbătă. Mulți protestatari se tem că Vladimir Putin ar putea să le devină președinte în 2024, iar negocierile cu Rusia din ultima perioadă i-au determinat să iasă în stradă.
Protestatarii s-au adunat la Minsk pentru a-și arăta opoziția față de discuțiile dintre Rusia și Belarus pentru consolidarea legăturilor economice. Președintele rus Vladimir Putin și omologul său din Belarus, Alexander Lukashenko, s-au întâlnit la Sankt Petersburg – a doua întâlnire de acest fel din această lună, scrie Euronews.
Salutându-l pe Lukashenko la începutul discuțiilor de vineri, Putin a spus că s-au făcut unele progrese în soluționarea problemelor. Însă, ministrul rus al Economiei, Maxim Oreshkin, a spus după discuții, că cele două părți nu au reușit să rezolve diferențele cheie față de petrol și gaze.
Protestatarii se tem că această apropiere de Rusia le-ar putea eroda independența post-sovietică. Peste 1.000 de demonstranți au mărșăluit în capitala Minsk, vineri, purtând pancarte pe care scria „Mai întâi Crimeea, apoi Belarus” și „Stop Anexării!”. Ei, bine, manifestanții au revenit și sâmbătă pe străzi.