Deși este de patru ori mai mică decât România din punct de vedere al populației, această țară nu cunoaște corupția, sistemul de educație este lăudat de toate națiunile, inclusiv SUA, iar locuitorii sunt cei mai fericiți.
Este considerată una dintre cele mai avansate țări din lume, de corupție nici nu poate fi vorba, iar locuitorii ei sunt cei mai fericiți oameni din lume.
Republica Finlanda sărbătoreşte proclamarea independenţei în 1917. Cu o suprafaţă de 338.000 km pătraţi şi o populaţie de 5,46 milioane de locuitori, Finlanda este una dintre cele cinci ţări situate în nordul Europei, având ca limite Norvegia, Suedia, Federaţia Rusă.
Finlanda este considerată o ţară fără corupţie. În Finlanda politicienii nu au foarte multe privilegii. Nu au imunitate sau pensii speciale. Finlandezii consideră că politicienii sunt angajaţii lor. Tot aici exista un sistem de educaţie foarte bine pus la punct.
Finlanda a anunţat că doreşte să renunţe la materii. Cu alte cuvinte elevii finlandezi nu vor mai lua ore de fizică, matematică, literatură, istorie sau geografie.Şeful departamentului de educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen a explicat schimbările: „Sunt şcoli care în care se învaţă în mod tradiţional, modalitate care era benefică pe la 1900, dar necesităţile nu mai sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva potrivit pentru secolul 21.“În locul subiectelor individuale elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar.
Spre exemplu: cel de al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor putea lua cursul „Lucrând într-o cafenea“, unde vor învăţa despre limba engelză, economie sau ştiinţele comunicării.Sistemul va fi introdus pentru elevii mai mari, începând de la vârsta de 16 ani în sus. Ideea generală este că copiii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţele şi aptitudinile lor. De asemenea, elevii nu vor mai sta în bănci, aşteptând să discute cu profesorul, ci se va lucra în grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.. Se aşteaptă ca schimbările din Educaţie să fie complete până în 2020.
Venit minim garantat
Finlanda a început un experiment de doi ani privind asistenţa socială. Potrivit experimentului, 2.000 de şomeri vor primi un venit minim de 560 de euro pe lună fără nicio condiţie prealabilă, adică nu vor mai fi obligaţi să demonstreze că îşi caută de lucru.
Persoanele selectate vor primi 560 de euro în fiecare lună, fără a fi nevoite să justifice modul în care au cheltuit banii. Comparativ, venitul mediu în sectorul privat din Finlanda este de 3.500 de euro. Olli Kangas a subliniat că persoanele selectate vor continua să primească cei 560 de euro chiar şi după ce vor găsi un loc de muncă pentru că obiectivul acestui program este să înlăture teama şomerilor care refuză locurile de muncă cu salarii mici sau pe termen scurt pentru că se tem că nu vor mai putea beneficia de sistemul generos de asigurări sociale din Finlanda.