Aceste traversări din sud în nord vor fi înlocuite cu poduri, tuneluri și inovatoarele „tuneluri plutitoare”, care dau denumirea drumului de coastă. Un proiect de această dimensiune și pe această scară, cu utilizarea tunelurilor plutitoare, nu a fost încă finalizat nicăieri altundeva în lume.

Inițiativa proiectului istoric ar putea costa mai mult de 47 de miliarde de dolari.

În condițiile în care multe fiorduri trebuie parcurse în deplină siguranță, proiectul este susținut și de universități și de ingineri din toată țara. Deși nu se așteaptă ca proiectul să fie finalizat până în 2050, aceștia au început deja să construiască primul tunel plutitor numit Rogaland Fixed Link sau Rogfast.

Deși construcția le-a permis să rezolve unele probleme, până acum costurile s-au ridicat la 2 miliarde de dolari, iar bugetul respectiv crește. Norvegia își propune să mențină frumusețea naturii cu aceste autostrăzi ascunse, dar mai întâi trebuie să-și dea seama cum călătorii ar putea fi în siguranță la 150 de metri sub apă.

Termenul „plutitor” este însă unul înșelător, întrucât aceste tuneluri sunt fixate în anumite poziții cu ajutorul cablurilor, care sunt fixate pe fundul mării.

În 1882, arhitectul britanic Edward Reed a propus un tunel „plutitor” de-a lungul Canalului Mânecii, dar proiectul său a fost respins.