În Germania, alături de „feminin” sau „masculin” se va putea menţiona „divers” în cazul persoanelor vizate, potrivit acestui text de lege care este urmează să fie supus aprobării Camerei Deputaţilor.
„Nimeni nu trebuie să fie discriminat din cauza identităţii sale sexuale”, a declarat ministrul Justiţiei Katarina Barley (SPD), apreciind că această modernizare a stării civile ar fi trebuit să aibă loc de mult timp.
Guvernul de mare coaliţie între conservatorii lui Angela Merkel şi social-democraţi pune astfel în aplicare o hotărâre a Curţii Constituţionale din 2017.
Cea mai înaltă jurisdicţie germană le-a dat termen deputaţilor până la „sfârşitul lui 2018” să legalizeze prin vot un „al treilea sex”.
Până în prezent, în Germania era posibil, din 2013, să nu se completeze spaţiul referitor la sex şi să fie lăsat gol, iar cei vizaţi puteau, ulterior, în cursul vieţii, fie să aleagă sexul masculin sau feminin, fie să păstreze goală menţiunea cu privire la sex.
Alte ţări din Europa s-au angajat, de asemenea, pe calea unei recunoaşteri a unui al treilea sex, precum Olanda şi Austria.
În Franţa, orice persoană trebuie să fie alocată în cinci zile după naştere unuia dintre cele două sexe – masculin sau feminin. Curtea de Casaţie a respins anul trecut recunoaşterea unui „sex neutru”, respingând cererea unei persoane născute fără penis şi fără vagin.
Potrivit statisticilor ONU, între 0.05 şi 1,7% din populaţia mondială este intersexuală.