O ţară europeană a fost, practic, ocupată de străini

Ştim că există ţări europene luate efectiv cu asalt de imigranţii aflaţi în căutarea unor joburi mai bune sau a unor condiţii mai decente de viaţă.

Aşadar, după liberalizarea pieţei muncii, foarte mulţi est-europeni au luat cu asalt ţări din Europa de Vest.

De cele mai multe ori, exemplele de state care au primit masiv imigranţi şi care ne vin în minte sunt Spania, Italia sau Marea Britanie. Există, însă, un stat despre care se vorbeşte mai puţin ca fiind o ţară în care s-a plecat masiv. Şi, totuşi, acest stat european a fost ocupat de străini.

VEZI AICI CARE ESTE STATUL UNDE JUMĂTATE DIN POPULAŢIE SUNT STRĂINI