Obţinut după o dispută de 27 de ani, acest acord ar putea debloca aderarea Macedoniei la UE şi NATO.
„Am veşti bune: cu puţin timp în urmă am ajuns la un acord cu prim-ministrul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pe o chestiune care a fost în mintea noastră de mulţi ani”, i-a spus Tsipras preşedintelui grec Prokopis Pavlopoulos în timpul unei întâlniri televizate marţi după-amiază.
„Avem un acord, un acord bun care acoperă toate condiţiile impuse de Grecia”, a declarat Tsipras la finalul unei discuţii telefonice cu omologul său macedonean Zoran Zaev, informează Agerpres. Micul stat vecin va avea un „nume compus” cu o referire geografică, a adăugat el, fără a oferi detalii suplimentare. Totuşi, mass-media elene şi macedonene acreditează denumirea „Republica Macedoniei de Nord”.
„Există un acord, el îndeplineşte toate condiţiile” puse de Grecia, declarase anterior pentru agenţia de presă oficială greacă Ana o sursă guvernamentală elenă.
Angajaţi într-un maraton al convorbirilor pentru a ajunge un acord, Alexis Tsipras şi omologul său macedonean Zoran Zaev au avut în cursul după-amiezii o nouă discuţie telefonică, după o primă conversaţie în ajun.
„Aceasta înseamnă că ei îşi iau angajamentul să-şi revizuiască Constituţia”, a continuat Tsipras, conform AFP.
Convorbirile bilaterale fuseseră relansate în urmă cu câteva luni după sosirea la putere a social-democratului Zoran Zaev, care i-a succedat naţionalistului Nikola Gruevski.
Miza unei reglementări pentru Macedonia este de a obţine undă verde la summitul european de la sfârşitul lunii iunie pentru a începe negocieri de aderare cu UE şi de a obţine o invitaţie de raliere la NATO la summitul Alianţei din 11 şi 12 iulie.