Noul premier social-democrat macedonean Zoran Zaev şi-a manifestat această dorinţă la scurt timp după accederea sa la conducerea guvernului la începutul lunii iunie, în acest sens fiind conceput şi un calendar de întâlniri bilaterale.  

Diferendul datează de la proclamarea independenţei fostei republici iugoslave Macedonia în 1991, când noul stat a început să-şi revendice şi istoria Macedoniei antice, potrivit AFP.

În special, cea a doi mari regi ai săi, Filip al II-lea al Macedoniei (382-336 î. Hr.) şi fiul său Alexandru cel Mare (356-323 î. Hr.). Or, centrul regatului lor era pe teritoriul actual al regiunii Macedonia din nordul teritoriului grec. 

De atunci, Atena refuză Skopje dreptul ca ţara să se numească Macedonia şi, până când cazul nu este soluţionat, se opune aderării acesteia la Uniunea Europeană şi NATO.

Între timp, Macedonia nu este desemnată de Grecia, ca şi de majoritatea ţărilor din Europa de Vest cu numele său provizoriu – recunoscut de ONU – FYROM (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).

În mod curent, grecii se referă în general la ‘Skopje’, actuala capitală a fostei republici iugoslave.

De partea greacă, disputa asupra numelui a început în 1992, cu un milion de persoane – 1/10 din populaţia greacă – pe străzile din Salonic, al doilea oraş ca mărime din Grecia şi capitala regiunii elene Macedonia.

În 2016, ministrul pentru migraţie Yiannis Mouzalas a fost ameninţat cu demisia după ce a lăsat să-i scape cuvântul ‘Macedonia’ la televiziune pentru a desemna ţara vecină.

Mouzalas a trebuit să prezinte scuze oficiale ‘pentru această eroare care nu reflectă poziţia mea şi convingerile mele despre FYROM’.

Marţi, echipa feminină de handbal a Greciei a fost sancţionată după ce a refuzat să joace la Skopje în cadrul Campionatului European împotriva echipei Macedoniei desemnată sub acest nume.

 

‘Potrivit acordului (ONU) din 1995, FYROM nu poate aparţine marilor federaţii decât sub numele său provizoriu’, a amintit Ministerul de Externe grec.

De partea macedoneană, sub conducerea ex-premierului de dreapta Nikola Gruevski, autorităţile au jucat cartea naţionalismului. Astfel, în 2006, aeroportul din Skopje a fost denumit ‘Alexandru cel Mare’. În 2011, ridicarea la Skopje a unei statui ecvestre monumentale a lui Alexandru cel Mare a pus paie pe foc.

Sub presiune internaţională, monumentul a fost redenumit ‘Războinic pe cal’, chiar dacă este foarte clar pe cine înfăţişează statuia. Mai ales că un an mai târziu, autorităţile au recidivat cu o statuie uriaşă dedicată lui Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare.

Schimbarea de ton a venit după venirea lui Zoran Zaev la conducerea guvernului. El a estimat că ţara sa ar putea provizoriu să ‘devină membră a NATO sub numele de FYROM’.

El a vorbit la telefon cu omologul său grec Alexis Tsipras. Ministrul de externe macedonean Nikola Dimitrov a efectuat o vizită la Atena n 14 iunie şi omologul său elen Nikos Kotzias este aşteptat la Skopje la sfârşitul lunii august.

Există o ‘anumită mobilizare’, remarcă o sursă diplomatică greacă, menţionând ‘unele semne’ de bunăvoinţă din partea Skopje. Dar trebuie de acum ‘să aşteptăm faptele’.

‘Grecia poate rămâne pe aceeaşi poziţie timp de două secole. Trebuie să găsim o soluţie pentru deblocarea procesului de integrare în NATO şi UE’, explică, sub rezerva anonimatului, un înalt responsabil SDSM, partidul premierului Zaev.

Dar, avertizează el, în această mică ţară fragilă, va fi nevoie de găsit ‘un consens’ politic şi validarea alegerii printr-un referendum.

‘Problema este: care e preţul pentru a intra în acest club?’, rezuma Toni Deskoski, profesor de drept la Skopje. 

‘Ce nume ar fi atunci acceptabil? Suntem macedoneni, nu ne-am putea numi altfel’, susţine Mirjana Jovanovska, doctor stomatolog de 47 de ani. Cu toate acestea, ea recunoaşte că ‘nu ar fi atât de teribil dacă s-ar adăuga un prefix la numele de Macedonia’.

În conversaţii se menţionează ‘Macedonia de Nord’, ‘Noua Macedonie’ sau Macedonia ‘Vardarska’, după numele fluviului Vardar care traversează ţara, dar de asemenea Macedonia greacă sub numele de Axios.

Actualul guvern elen nu a făcut încă propuneri, în aşteptarea negocierilor pentru a-şi dezvălui jocul. În 2007, executivul elen de la acea vreme sugerase o ‘denumire cu prefix geografic’.AGERPRES