Peste 20.000 de aplicări pentru joburile din afara ţării au fost înregistrate în luna mai, ţările cele mai căutate de români fiind Germania, Franţa, Olanda, Marea Britanie şi Grecia, potrivit platformei de recrutare online eJobs.ro.
Dacă până acum câţiva ani Spania şi Italia dominau acest clasament, acum aceste ţări se află abia pe locurile 8 şi 9 în preferinţele românilor, fiind detronate de destinaţii precum Austria sau Belgia. De cealaltă parte, cele mai multe locuri de muncă disponibile vin din partea angajatorilor din Germania, Olanda, Norvegia şi Belgia, Italia şi Spania coborând, şi de această dată, în top, faţă de anii trecuţi, susţin reprezentanţii eJobs.
Potrivit sursei citate, aproape 1,3 milioane de români s-au întors în ţară în ultimele două luni, determinaţi, în cea mai mare parte, de pierderea locurilor de muncă pe care le aveau în ţări precum Spania, Italia, Marea Britanie sau Germania. Speriaţi de impactul pe care pandemia l-a avut asupra economiilor din ţările în care plecaseră la muncă, dar şi de valul uriaş de infectări, aceştia s-au întors acasă şi au început, în primă fază, să îşi caute joburi noi în România.
Românii au devenit mai precauţi şi cer asigurare de sănătate sau salariu suficient de mare pentru a-şi permite îngrijirile medicale
Odată cu ridicarea măsurilor de lockdown din multe ţări europene s-a observat şi o creştere în numărul de aplicări pentru locurile de muncă din străinătate.
„Sunt mulţi români care au aşteptat momentul în care să se simtă cât de cât siguri să se întoarcă la muncă în afara ţării, însă, faţă de anii trecuţi, încă vedem o rezervă în dorinţa de a pleca. Unul dintre motive este acela că oamenii au început să ia în calcul mai multe aspecte atunci când se decid să emigreze, cum ar fi certitudinea că viitorul angajator le va oferi asigurare de sănătate sau că vor avea un salariu suficient de mare încât să îşi poată permite îngrijiri medicale sau spitalizare în cazul unei posibile infectări cu coronavirus. Înainte de perioada aceasta, rar era condiţionată plecarea din ţară de astfel de criterii”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
O altă schimbare interesantă în dinamica ultimelor două luni şi jumătate este legată de faptul că cea mai căutată categorie de candidaţi este cea a specialiştilor din sectorul medical. Aproape 4.000 de joburi în acest domeniu au fost postate doar în luna mai. Următorii cei mai căutaţi sunt muncitorii calificaţi, candidaţii care vor să lucreze în producţie şi cei cu experienţă în construcţii şi instalaţii. „Aşa cum era de aşteptat, a scăzut numărul de joburi disponibile pentru cei care vor să lucreze în turism sau în zona de baby-sitting şi menaj. Iar suprasolicitarea sistemelor medicale în acest context atipic a determinat multe ţări să apeleze la import de personal medical, astfel încât să facă faţă volumului de muncă uriaş. Este, poate, pentru prima oară când sunt căutaţi mai mulţi specialişti decât muncitori”, mai spune Bogdan Badea.
În acest moment, peste 1.500 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.