Românii plătesc foarte multe taxe, iar banii ajung la Stat, însă când vine vorba de infrastructură în ultimii 30 de ani s-a construit mai puțin decât a construit Germania în perioada interbelică.
Drumul spre mare cu mașina ar putea deveni mai plăcut, după eliminarea taxei de trecere podului Fetești-Cernavodă și a celui dintre Giurgeni și Vadu Oii.
Proiectul de act normativ care propune renunțarea la această plată a fost adoptat tacit de Senat. Documentul urmează să ajungă în Camera Deputaților spre dezbatere și aprobare, înainte de a fi semnat de președintele țării.
După cum spuneam mai sus, dacă măsurile cuprinse în inițiativa legislativă care modifică OG nr.15/2002 vor ajunge să se aplice, călătoriile spre și dinspre vor deveni mai ieftine. Concret, propunerea legislativă prevede eliminarea a două taxe pentru utilizarea podurilor. Este vorba, mai exact, despre eliminarea taxelor de utilizare a podului Fetești – Cernavodă și a celui dintre Giurgeni și Vadu Oii.
Taxa de utilizare a podurilor Giurgeni- Vadu Oii și Fetești – Cernavodă nu reprezintă decât o suprataxare a utilizatorilor drumurilor publice din România, fără o justificare obiectivă: banii colectați merg la bugetul de stat; podurile se află într-un stadiu avansat de degradare, deși această taxă se colectează de peste un deceniu; legislația comunitară nu impune o asemenea taxare, ci ea este rezultatul decizie autorităților române, care au considerat de cuviință să mai impună o nouă sursă de venituri la bugetul destat.
Așa și-au motivat inițiativa legislativă din Senat zeci de parlamentari care au semnat şi susţinut proiectul de lege ce prevede eliminarea taxei de pod. Statul încasează între 10 și 15 milioane de euro din taxa de pod de la Fetesti într-un an, susțin cifre apărute în media.
„Mai mult decât atât, această taxa este profund discriminatorie, în special pentru locuitorii din zona Dobrogei. Această taxa este plătită, într-o proporție foarte mare, de cei care sunt nevoiți să facad drumuri sau să tranziteze aceste sectoare de drum. Atât persoanele fizice, cât și cele juridice care își au domiciliul/sediul pe rază teritorială a județelor Constanța, Tulcea și Ialomița sunt obligate să plătească această taxă de trecere ori de câte ori au probleme de sănătate sau trebuie să rezolve probleme administrative, fie în Capitală, fie în alt oraș al țării. Puternic afectați sunt agenții economici care distribuie mărfuri în toată țara. Taxa se regăsește de cele mai multe ori în prețul final al produselor. Altfel spus, și cine nu trece cu mașină peste cele două poduri tot plătește taxa de pod!”, mai susțin parlamentarii.Va rămâne în vigoare taxa de pod între Giurgiu și Ruse (Bulgaria).