Nu există problemă pe care o taxă nouă, bine gândită şi simţită, să nu o poată rezolva! Stimulat de filosofia ministrului Liviu Voinea, guvernul Ponta se agaţă de acest principiu preţios ori de câte ori viaţa la putere îl obligă să găsească soluţii. Miroase a evaziune mare în domenii precum turismul? Le dăm un forfetar să ne mulţumească! Faci, nu faci profit, dai banul la stat că n-are timp Fiscul să stea să caute la acte toţi boschetarii care se îngrămădesc să întreprindă ceva în domeniul serviciilor. E şi aiurea să îi spui impozit. Doamna Maria Grapini, ministrul cu cel mai mare succes în reţelele de socializare pentru felul în care foloseşte limba română, a identificat un cuvânt mai potrivit: ar trebui să îi spunem „ajutor“, nu „impozit“, că o sună lumea să îi spună ce invenţie minunată e forfetarul. Să îl facem mai mare atunci, doamnă, şi să ajungă la toţi, să se bucure investitorii ca nişte copii!
Cu cât mai vechi şi mai proaste, fanteziile fiscale au şanse cu atât mai mari să fascineze strategii guvernamentali. Plânge poporul votant cu salarii mici că i s-au subţiat veniturile disponibile? Sugerează rău-voitorii că ar fi şi din cauza TVA-ului ridicat sau a altor taxe şi impozite, centrale şi locale, care au tot crescut? Prostii! De vină trebuie să fie inegalitatea creată, paradoxal, de o cotă de impozitare unică. De ce să scădem taxe şi impozite pentru toată lumea când putem reînvia visul de aur al domnului Iliescu: impozitarea progresivă. De când e pe lume gândirea socialistă, orice Tom Bugeţel ştie că impozitele mari pentru cei un pic mai avuţi aduc bunăstare întregului popor. Iar doamna Grapini, geniul limbajului, are dreptate: cuvântul potrivit face totul, n-o să-i spunem progresiv, ci regresiv, să creadă bizonul că îi dăm, nu îi luăm. Logică în care am putea să-i zicem şi impozitului ăsta tot „ajutor“. De anul trecut, Guvernul tot ajută economia, ba cu „ajutor“ pe stâlpi şi alte construcţii, ba cu „supra-ajutor“ la carburanţi, ba cu „ajutoare“ majorate pe case şi maşini, şi nimeni nu apreciază. Dar aşa e poporul, ignorant.
Cea mai surprinzătoare problemă pe care am aflat recent că tot un impozit o poate rezolva este cea a ineficienţei ASF, ai căror angajaţi sunt plătiţi cu salarii nesimţite. Din tot scandalul ultimelor săptămâni, primul-ministru a avut un singur lucru să îşi reproşeze. Nu politizarea instituţiei, nici angajările pe alte criterii decât profesionalismul şi nici alte lucruri care întreţin putreziciunea sistemului. Ponta şi-a reproşat doar că nu a fost mai ferm cu ideea supraimpozitării salariilor din ASF. Păi, da! Ar fi fost şi ăsta un fel de ajutor şi o consolare pentru toţi românii care au asigurări, care contribuie la fondurile private de pensii şi care joacă la bursă. Dacă tot plătesc, obligaţi de lege, comisioane mai mari pentru întreţinerea ASF, sigur s-ar simţi mai împliniţi ştiind că banii nu mai ajung la Dan Radu Ruşanu & Co, ci la Liviu Dragnea, via Tom Bugeţel.
Oana Osman,
redactor-șef