Cutremur pe piața media. O cunoscută televiziune riscă să își piardă licența din cauza unei propuneri de modificare a legislaţiei. Este vorba despre o televiziune americană din Polonia care critică guvernul naţionalist de la Varşovia.
Parlamentarii opoziției anunță că o televiziune americană din Polonia care critică guvernul naţionalist de la Varşovia şi-ar putea pierde licenţa din cauza uneoi propuneri de modificare a legislaţiei. Totodată, aceștia s-au declarat îngrijorați de creșterea legată de libertatea presei la nivel național, scrie Reuters.
Mai exact, este vorba despre partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) care de multă vreme a subliniat faptul că organizaţiile media deţinute de străini denaturează dezbaterile publice şi nu servesc intereselor poloneze.
Pe de altă parte, criticii au o altă părere. Aceștia spun că guvernul îşi propune să sporească controlul asupra mass-media şi să limiteze libera exprimare.
De menționat este faptul că, parlamentarii opoziţiei spun că modificarea propusă la Legea privind radiodifuziunea vizează radiodifuzorul privat TVN şi canalul său de ştiri TVN24, care sunt deţinute de Discovery.
„SUA au observat cu o îngrijorare tot mai mare procesul de acordare a licenţelor TVN şi noua legislaţie propusă … Presa neîngrădită este crucială pentru democraţie”, a declarat pe Twitter însărcinatul cu afaceri american, Bix Aliu.
TVN rămâne independent
De cealaltă parte, Consiliul de administrație al TVN susține că presiunile nu își vor face simțită prezența.
”Nu ne vom pleca sub nicio presiune şi vom rămâne independenţi, acţionând în numele telespectatorilor noştri”, a declarat Consiliul de administraţie al TVN într-un comunicat.
Amintim faptul că proiectul de amendament a fost înaintat Parlamentului în cursul nopții de miercuri, de un grup de parlamentari PiS, ar împiedica companiile din afara Spaţiului Economic European să preia controlul posturilor de radio şi televiziune poloneze.
”Proiectul de lege îşi propune să clarifice reglementările care permit Consiliului Naţional al Audiovizualului să contracareze în mod eficient posibilitatea ca orice entitate din afara Uniunii Europene să preia controlul asupra radiodifuzorilor RTV (radio şi televiziune), inclusiv entităţi din ţări care prezintă o ameninţare semnificativă la adresa securităţii statului, „se arată în justificarea proiectului.
Un membru al grupului parlamentar de stânga a explicat scopul acestei mițcări.
„Există un scop – TVN urmează să fie furat … la fel ca mass-media publică, ziarele regionale au fost furate de la polonezi mai devreme”, a declarat Robert Kwiatkowski, membru al grupului parlamentar de stânga şi al Consiliului Naţional al Mass-Mediei.
De menționat este faptul că, din anul 2015, de când PiS a venit la putere, opoziţia spune că a transformat posturile publice de televiziune şi radio în mijloace de difuzare a propagandei guvernamentale.
Mai exact, în luna decembrie, compania de rafinare de stat PKN Orlen a anunţat că preia publisherul de ziare Polska Press, de la un grup de presă german, în ceea ce criticii au spus că este o încercare de a spori controlul guvernului asupra ziarelor regionale pe care le deţine.
În acest sens, PKN Orlen a afirmat că preluarea este o simplă tranzacţie comercială.
„Un stat serios nu poate fi ca o frunză în vânt. Trebuie să avem instrumente care să ajute să decidem dacă o anumită preluare este adecvată sau nu pe teritoriul Poloniei”, a declarat reporterilor premierul Mateusz Morawiecki.