În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, debitorul rămâne în continuare obligat personal, pentru a suporta diferența din sumele nerecuperate. O precizare trebuie făcută: este de remarcat faptul că pe toată perioada executării silite, până în momentul în care bunul este valorificat, creanța băncii crește prin capitalizarea dobânzilor scadente și a dobânzilor penalizatoare. Costul timpului pentru perioada de executare silită este suportat de către debitor.
Pentru bancă, tergiversarea  valorificării bunului supus executării silite reprezintă un plasament financiar deosebit de rentabil, dar și riscant. Este cunoscut faptul că întreaga procedură de executare silită este coordonată exclusiv de către bancă prin intermediul executorilor bancari. Aceasta poate fi explicația pentru care băncile refuză să popularizeze licitațiile organizate pentru valorificarea bunurilor executate silit, pentru că în realitate acestea nici nu sunt interesate să vândă cu adevărat bunurile supuse executării silite.
Interesul băncii este să obțină un randament financiar crescut pentru sumele împrumutate. Acest randament crește în cazul creditelor restante, prin aplicarea dobânzilor penalizatoare. Perspectiva unui astfel de randament financiar este însoțită și de un risc crescut al plasamentului. Iată cum, de fapt, există o singură problemă: recuperarea sumelor împrumutate, a dobânzilor și a eventualelor dobânzi penalizatoare.
Dacă împrumutul este garantat, se execută garanția, iar din sumele obținute ca urmare a executării garanției este acoperită creanța băncii ce constă în credit, dobânzi și dobânzi penalizatoare. Dacă bunul adus în garanție are o valoare mai mare decât suma datorată băncii la un moment dat, banca poate tergiversa executarea, și prin capitalizarea dobânzilor penalizatoare obține un randament financiar mai mare, fără a exista în realitate un risc de nerecuperare a creanței.
Dacă în schimb, din executarea garanției este acoperită doar parțial creanța băncii, debitorul, persoană fizică sau juridică, urmează să suporte personal această diferență nerecuperată din executarea garanției. Cu cât se tergiversează mai mult executarea silită a garanției, cu atât mai mult cresc sumele ce vor fi datorate personal de către debitor. Banca va putea să-și recupereze și acest rest din creanță prin intermediul altor forme de executare silită, cum ar fi poprirea salariului sau executarea altor bunuri aflate în patrimoniul debitorului.
Consider că legiuitorul ar trebui să intervină în legislația executării silite astfel încât să se asigure o protecție reală a debitorilor, prin limitarea rolului discreționar pe care-l au băncile în acest moment în procedurile de executare silită.
Romeo Cosma, avocat