Este dezastru total în Italia. O tornadă a făcut prăpăd. Deja s-au înregistrat victime. Doi oameni au murit după ce vântul i-a smuls din mașini. Tornada a lovit cu putere insula italiană Pantelleria, în sudul țării. mai exact, s-a petrecut pe o insulă centru turistic italian din Marea Mediterană. Care sunt datele cutremurătoare de la acest moment?
Dezastru de proporții în Italia. Sudul țării a fost lovit din plin de o tornadă. Cel puțin doi oameni au fost uciși după ce o tornadă a lovit cu putere insula italiană Pantelleria, în sudul țării, relatează BBC. Victimele decedate, aflate în mașini, au fost aruncate practic afară, una pe șosea și alta pe un zid, scrie agenția ANSA.
Alte nouă persoane au fost rănite după ce tornada a lovit cu brutalitate, a răsturnat mașini și a smuls acoperișurile caselor, vineri, în Pantelleria, o insulă centru turistic italian din Marea Mediterană.
Patru dintre cei răniți sunt în stare critică, a anunțat agenția de protecție civilă italiană. Unul dintre salvatorii care au intervenit la fața locului a descris scenele drept „apocaliptice”. Presa locală a relatat că tornada a distrus complet un drum de coastă.
Bilanțul este tragic: Un pompier a murit
Printre cei uciși se numără și un pompier care nu era la datorie la acel moment. El și cealaltă victimă, un bărbat de 86 de ani, se aflau la volan în momentul în care tornada a lovit, a anunțat agenția de presă italiană ANSA.
Răniții urmează să fie transferați la spitale din Palermo cu ajutorul elicopterele, dar doar atunci când vremea o va permite.
Și SUA au fost lovite din plin de un uragan. Uraganul Ida a făcut prăpăd în Statele Unite. Sunt zeci de victime și numărul este în creștere, în condițiile în care multe persoane sunt încă de negăsit. Cei mai mulți oameni au decedat în urma faptului că au fost surprinși de puhoaie în mașini. Străzile au fost acoperite de ape, circulaţia trenurilor şi a autobuzelor a fost afectată, iar oamenii au fost sfătuiţi să lucreze de acasă.
Cel puţin 46 de oameni au murit în inundaţiile provocate de ploile din urma uraganului Ida în oraşe din statul Virginia până în New England. Bilanţul deceselor a crescut după ce New Jersey a anunţat că cel puţin 23 de oameni au murit în stat.