Banca Transilvania susţine 250.000 de clienţi companii, iar o treime din firmele înfiinţate în 2017 colaborează cu BT, potrivit unui comunicat al băncii.
"Cu Banca Transilvania lucrează clienţi corporativi mari şi medii, IMM-uri şi micro-întreprinderi. Anual, în cadrul BT sunt procesate tranzacţii de aproximativ 100 miliarde de lei şi schimburi valutare de 30 miliarde de lei pentru clienţii corporativi, medii şi mari. Aproximativ 15% dintre finanţările acordate companiilor medii şi mari din România au fost analizate şi instrumentate de departamentele BT specializate pe domenii, produs sau structuri de creditare", se spune în comunicatul băncii, transmite Agerpres.
Conform instituţiei financiare, în acest an peste 3.000 de afaceri mici au fost finanţate de bancă, iar 20% dintre acestea au fost lansate datorită BT Mic, oferind clienţilor băncii intrarea în domeniul antreprenoriatului.
Compania menţionează că este dedicată finanţării afacerilor mici, care au o cifră de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, indiferent de forma de organizare. Volumul total al creditelor acordate prin BT Mic este de 165,7 milioane de lei. 20% dintre companiile susţinute au până la un an de activitate, iar peste 600 dintre antreprenorii cu care lucrează BT Mic au până în 30 de ani.
De asemenea, Banca Transilvania gestionează conturile a peste 10.000 de companii mari şi medii, oferta băncii constând în pachete de servicii şi soluţii de finanţare personalizate.
Potrivit comunicatului, Banca Transilvania susţine antreprenorii inclusiv prin acces gratuit la educaţie şi informaţie specializată, prin BT Club. În acest an, au fost organizate aproape 80 de cursuri şi traininguri gratuite în peste 60 de localităţi. Cei peste 10.000 de participanţi au avut ocazia să înveţe despre start-up-uri, fonduri nerambursabile, managementul vânzărilor, inteligenţa financiară şi eCommerce.